Romanul Un port la rasarit, 1941, ar putea fi comparat, deopotriva, cu Desertul tatarilor, 1940 si cu La Tiganci, 1957, fiind īn egala masura o istorie a asteptarii si o istorie a disparitiei voluptuoase īntr-un alt timp. Dar similitudinea se reduce la atīt. Radu Tudoran valorifica literar cu totul alta ...
Romanul Un port la rasarit, 1941, ar putea fi comparat, deopotriva, cu Desertul tatarilor, 1940 si cu La Tiganci, 1957, fiind īn egala masura o istorie a asteptarii si o istorie a disparitiei voluptuoase īntr-un alt timp. Dar similitudinea se reduce la atīt. Radu Tudoran valorifica literar cu totul alta experienta si anume contactul romānilor cu lumea slava, prilejuit de revenirea Basarabiei, partial rusificate, sub administratie romāneasca dupa 1918, si de stabilirea granitei de nord-est pe Nistru, dincolo de care īncepe stepa nesfīrsita.
[....]
Povestea absorbirii unui romān de catre lumea slava are o frumusete tragica, de balada. Deosebirea dintre cele doua moduri de viata este o singura data teoretizata īn roman, prin intermediul lui Maximov, care īi explica inginerului:
Nemarginita, nepatrunsa, imprevizibila lume slava!... La noi totul e mare, neīnteles si posomorīt. [...] Avem pamīnt mult si nicaieri nu cresc mai multe buruieni si mai multa zadarnicie, ca pe pamīntul nostru. Pleaca de aici, de la acest hotar, din marginea acestei lumi slave, care nu stie prea bine ce deosebire este īntre fericire si nenorocire, īntre noapte si zi, īntre diavol si Dumnezeu. Nu esti facut din lutul rabdator din care sīntem facuti noi. Pe noi viata ne īncovoaie si traim asa, īncovoiati, continuam sa rasuflam, cu fruntea lipita de tarīna. Pe dumneata te naruie; nu cunosti masura de mijloc, a resemnarii. Noi aplecam capul si spunem: Nicevo! Īn ce limba din lume mai exista un cuvīnt cu un atīt de larg si deprimant īnteles? nicevo: nu-i nimic, lasa, nu-ti face inima rea, ce-ti pasa!
