Cu toții avem în noi puteri vindecătoare!
Parcursul profesional l-a condus pe dr. Luc Bodin de la medicina convențională către terapiile energetice, în care s-a inițiat și pe care le practică de mulți ani cu succes: homeopatia, acupunctura, sofrologia, aromaterapia, simbolistica bolilor, trezirea spirituală și multe altele.
Punctele forte și utilitatea lor sunt prezentate prin numeroase exemple și experiențe trăite de pacienții săi și împărtășite cu generozitate în cartea Dezvoltă‑ți puterile vindecătoare.
Vei înțelege din cartea de față cum dimensiunile fizică, psihică, emoțională, energetică și spirituală sunt interconectate în ființa umană.
Echilibrul lor aduce sănătate, iar dezechilibrul duce la boală.
Pentru a păstra sănătatea și/sau a o recăpăta, este necesar să se recreeze armonia interioară la toate nivelurile.
Pentru a atinge acest scop, dispui în interiorul tău de o capacitate puternică de autovindecare, pe care vei învăța să o activezi sprijinindu-te pe numeroasele tehnici prezentate în Dezvoltă‑ți puterile vindecătoare
Despre autor:
DR. LUC BODIN este doctor în medicină, licențiat în oncologie clinică, specialist în medicină naturală, autor de bestselleruri, conferențiar, consilier și formator.
Practica lui medicală se bazează și pe acupunctură, homeopatie, sofrologie, laserterapie, mezoterapie, oligoterapie.
Și-a completat pregătirea academică și practica medicală folosind NLP, simbolismul bolilor, micronutriție, microimunoterapie, dar și lucrul cu energie, magnetism, șamanism, geobiologie, EFT și Ho'oponopono, elaborând o formulă proprie de medicină spirituală.