Evanghelii apocrife

Pe lânga textele preluate în Noul Testament, literatura crestina a primelor secole numara si o serie de texte numite „apocrife” („ascunse”) deoarece ele se citeau în privat.

Pâna în secolul al IV-lea nu exista o granita clara si unanim acceptata între textele canonice si celelalte.

Dimpotriva, unele texte considerate initial „canonice” au devenit ulterior „apocrife” si invers.

Termenul „apocrif“ este, în ochii bunilor crestini, echivalent cu „primejdios“, „dubios“, „blestemat“, chiar „diabolic“.

Mai ales astazi, când atâtea erezii si manifestari sectare ale crestinismului, mode sincretice si „metareligii“ ne agreseaza intimitatea spirituala din toate partile si prin toate mijloacele,publicarea acestor evanghelii apocrife ar putea fi interpretata – în România – ca o noua „diversiune“, ca o ispitire rauvoitoare.

Cititorul crestin îsi va da însa repede seama ca nu are niciun motiv de teama.

Evangheliile înmanuncheate în acest „roman cristologic“ nu intra în conflict (decât pe alocuri – de aceea am si considerat indispensabila prezenta notelor) cu dogmele religiei crestine si marturisirea ei de credinta.

Pe de alta parte, cititorii pur si simplu esteti, cei care nu urmaresc decât savoarea unui fragment de literatura „exotica“, fara scrupule de ordin religios sau confesional, vor degusta o biografie a Mântuitorului saturata de elemente inedite, miraculoase si adesea fermecatoare.

Nu în ultimul rând, ba poate chiar în primul rând, textele apocrife se adreseaza specialistilor, datorita multimii datelor istorice continute în ele, în buna parte preluate si de Traditia Bisericii.