Scrisa de-a lungul unei bune parti a vietii autorului, Despre Treime este una dintre cele mai importante sinteze ale gândirii lui Augustin si o carte fundamentala a filosofiei si teologiei occidentale.
"Despre Treime" explica cunoasterea lui Dumnezeu în termenii efortului uman de depasire a unui paradox filosofic al cunoasterii comentând pasaje semnificative ale scrisorilor pauline si asimilând în ele numeroase doctrine ale traditiei platoniciene.
Interpretând statutul omului drept chip si asemanare divina din perspectiva principiului plotinian al convertirii realitatilor divine în functii ale sufletului, Augustin arata cum descoperirea omului interior si a facultatilor sufletului analogice persoanelor Treimii permite reformularea idealului ciceronian al filosofiei, prin edificarea unei noi stiinte, înca nenumite, dar destinate „sa nasca, sa creasca, sa întareasca si sa apere” credinta crestina.
„Oricine citeste acestea, unde este tot pe atât de sigur ca si mine, sa înainteze împreuna cu mine; unde tot pe atât ezita, sa caute împreuna cu mine; unde îsi recunoaste eroarea, sa revina la mine; unde o recunoaste pe a mea, sa ma respinga.
În felul acesta sa patrundem totodata pe calea caritatii, tinzând spre acela despre care a fost spus: cautati mereu chipul lui.
Iar acest lucru l-as fi început placut, pios si în siguranta în fata lui Dumnezeu, Domnul nostru, împreuna cu toti, daca ei ar citi cele pe care le scriu si mai cu seama în cazul acelor pasaje unde se cerceteaza unitatea Treimii, a Tatalui si a Fiului si a Sfântului Duh, pentru ca nicaieri nu se greseste într-un mod mai periculos, nici nu se cerceteaza ceva mai cu dificultate, nici nu se gaseste ceva într-un mod mai rodnic. (...)
Si de aceea este util ca mai multe interpretari sa provina din partea mai multora cu o pana diversa, dar nu cu o credinta diferita, ba chiar în privinta acelorasi întrebari faptul însusi sa ajunga la cei mai multi pentru unii într-un fel, iar pentru altii altfel.” (Despre Treime, I, 5)