Roma, 1938. Lumea se află în pragul izbucnirii unui nou război, iar tânăra și talentata profesoară de pian Eva Valenti pășește în casa văduvului Dante Cavallera, cu speranța că va fi în siguranță după căsătoria cu un bărbat care emană forță și autoritate.
Dincolo de zidurile vilei lui somptuoase, fascismul își întinde tot mai amenințător tentaculele, prietenii ei sunt în pericol, iar lumea devine un loc înfricoșător.
În interiorul casei însă, Eva descoperă că o altă forță pare să prindă viață: șoapte misterioase răzbat din pereți, accidente inexplicabile tulbură liniștea tuturor, iar fiica ei vitregă pare chinuită de o forță malefică.
Eva începe să creadă că însăși casa încearcă să-i dezvăluie secretele întunecate ale trecutului – secrete pe care Dante este hotărât să le îngroape cu orice preț.
„Un roman de atmosferă tulburător.“ — Daily Record
„Un roman frumos, terifiant și fermecător într-un mod sumbru.“ — Chris Whitaker
„O carte delicios de înspăimântătoare semnată de strălucita Anna Mazzola.“ — Woman
„Un roman gotic despre teroarea deopotrivă politică și psihologică.“ — The Guardian