Lucrarea cuprinde comentarii literare ale criticului Alex. Ștefănescu, prezentate în emisiunea „Pagini despre satul românesc”, difuzată la TRINITAS TV.
„Am lucrat cu entuziasm la realizarea ei, întrucât îmi dădea prilejul să-mi reafirm respectul și dragostea față de țărănime («adevărata noastră aristocrație», după părerea paradoxală, dar întru totul justificată, a lui George Călinescu) și să scot din uitare, pentru amnezicii contemporani ai mei, nedreptățile care i s-au făcut de-a lungul timpului.
M-am aflat totodată în situația de a redescoperi și, în unele cazuri, de a descoperi pagini de o mare frumusețe literară despre satul românesc, aparținându-le unor scriitori din toate epocile”. (Alex. Ștefănescu)
De la Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu și Ion Creangă, trecând prin regina Maria, George Topârceanu și Cezar Petrescu, până la Octavian Paler, Ioan Groșan sau Ana Blandiana, nu mai puțin de 68 de scriitori - plus balada populară „Miorița” - sunt prezentați de Alex Ștefănescu din perspectiva rândurilor scrise de aceștia despre lumea satului românesc.
(Tudor Călin Zarojanu)