Metamorfoza. Integrala prozei antume

 

„Kafka este poetul care a dat cea mai pură expresie secolului XX.“ (Elias Canetti)

 

„Metamorfoza, deja de la primul rând, acum unul dintre cele mai celebre texte din literatura universală, a îndreptat viața mea pe un nou drum.“ (Gabriel García Márquez)

 

„Era un visător, iar creațiile sale poetice sunt concepute de cele mai multe ori ca prin vis și iau forma viselor...

Imită cu exactitate lucrurile nebunești și lipsite de orice logică a căror apariție se petrece în vis, acest joc de umbre al vieții, făcându-ne să amuțim de spaimă și până la urmă să râdem.“ (Thomas Mann)

 

Strivit sub comentariile posterităţii, FRANZ KAFKA (3 iulie 1883–3 iunie 1924) nu poate fi redus la o singură formulă nici ca om, nici ca scriitor.

Viaţa lui nu are nimic spectaculos, deşi chiar el atrage atenţia, într-o scrisoare, că nu există viaţă banală, nici neînsemnată sau monotonă, că viaţa e pur şi simplu înspăimântătoare şi că el însuşi se simte atât de diferit de semenii lui, încât se îndoieşte că e om. Se naşte la Praga, pe atunci oraş austro-ungar, într-o familie de evrei de limbă germană.

Tatăl este comerciant, iar mama provine dintr-o familie destul de avută şi erudită.

Franz Kafka urmează, fără entuziasm, studii de drept, încheiate printr-un doctorat în 1906, apoi, toată viaţa, lucrează ca jurist la o companie de asigurări, făcând o muncă administrativă.

Nu s-a căsătorit, deşi s-a logodit de trei ori, şi n-a avut urmaşi.

Conştiinţa importanţei scrisului în propria viaţă apare de timpuriu la Kafka şi e adesea exprimată.

Chiar dacă încrederea în scrisul propriu are oscilaţii mari, scrisul e aproape organic, fizic legat de el. Cărţile lui (între care Metamorfoza, Procesul, Castelul, Colonia penitenciară, America) au dat unul dintre tonurile esenţiale ale literaturii europene de la începutul secolului XX, deşi multe sunt neterminate. Faima, cu excepţia aprecierii elogioase a unui mic grup de prieteni, a fost doar postumă.