Monumentala lucrare a lui Louis Ginzberg, o colecție de legende, mituri și tradiții străvechi evreiești, invită cititorii să descopere civilizația care a dat naștere celor mai importante profeții și scrieri sfinte din istorie.
Primul volum debutează cu perioada creației, descriind în detaliu modul în care Dumnezeu a creat Pământul, precum și toate ținuturile și viețuitoarele acestuia.
Sunt relatate pe larg crearea omului și povestea lui Adam și a Evei, precum și istoria celor zece generații care au făcut legătura între Adam și Noe.
Cel de-al doilea volum, care corespunde în linii mari cărților biblice Exodul și Iov, începe cu viața și moartea lui Iosif; sunt prezentate, de asemenea, viața acestuia și a fiilor lui Iacob – strămoșii triburilor evreiești.
Volumul al treilea debutează cu momentul în care Moise decide, în cele din urmă, să scoată poporul evreu din Egipt, după ce asuprirea exercitată de Faraon devenise insuportabilă.
Cel de-al patrulea volum se deschide cu povestea lui Iosua, slujitorul lui Moise și unul dintre cei doisprezece iscoade trimiși să cerceteze ținuturile Canaanului la porunca acestuia.
Despre autor:
Considerat, la moartea sa, în 1953, unul dintre cei mai mari învățați talmudiști ai vremii sale, autorul rabin Louis Ginzberg și-a asumat misiunea de a rearanja Agada în ordine cronologică, într-o narațiune continuă, această serie de volume fiind rezultatul unei munci de circa 17 ani.
Pachetul conține:
- Legendele evreilor, vol. 1, Timpuri biblice şi personalităţi de la Creaţie până la Iaakov;
- Legendele evreilor, vol. 2, Timpuri biblice şi personalităţi de la Iosif până la Exod;
- Legendele evreilor, vol. 3, Timpuri biblice şi personalităţi de la Exod până la moartea lui Moise;
- Legendele evreilor, vol. 4, Timpuri biblice şi personalităţi de la Ioşua până la Ester.