Un popas în a doua jumătate a secolului al nouăsprezecelea, în România de după venirea lui Carol I, într-o pasionantă lume aurorală.
M-am oprit, dintr-o fireasca impartire istorica, din necesitati practice, dar si din admiratie si uimire, la a doua jumatate a secolului 19, mai ales la anii de dupa venirea lui Carol. Pentru proaspata Romanie, atunci a inceput totul.
Si inceputul mi s-a parut a fi cel mai frumos, cel mai semnificativ, la nivelul istoriei mari si mici deopotriva.
(Ioana Parvulescu)
„Se pot închipui oamenii din această carte în România secolului 21? L-aş vedea perfect pe Maiorescu, atât de echilibrat, de raţional, de modern în toate privinţele, în Parlament, punându-i la punct pe toţi demagogii şi flecarii, propunând legi şi amendamente folositoare, luând poziţie în chestiuni litigioase şi, nu în ultimul rând, influenţând mersul lumii cu autoritatea lui.
L-aş vedea apoi pe neobositul Carol Davila scoţând iar la lumină medicina de astăzi.
Le-aş vedea în secolul 21 şi pe doamnele din secolul 19, dedicându-se deplin unor cauze altruiste, cum numai ele ştiau s-o facă, rezolvând o dată pentru totdeauna problema «copiilor străzii», deschizând azile pentru bătrâni, pentru orfani, cantine pentru săraci şi câte şi mai câte.
L-aş vedea pe primarul Protopopescu-Pache rezolvând problema circulaţiei, a parcărilor, a murdăriei şi a gropilor din asfalt.
Şi pe Caragiale l-aş vedea dând un nou volum de „Momente”, de trei ori mai voluminos şi mai savuros decât cel din 1901, în care personaje să fim noi toţi.“
— IOANA PÂRVULESCU, fragment dintr-un interviu
„Mi s-a părut că generaţiile care umplu această carte sunt mai vii decât altele şi că tocmai de aceea vieţile lor merită reconstituite în detaliu.
Lucrurile mărunte au importanţa lor, totdeauna prin ele îţi vine pierzania, spune Dostoievski, şi el locuitor al secolului 19.
N-am putut afla totuşi dacă oamenii acestui secol au greşit fatal crezând în viitor sau dacă noi, cei din viitor, am greşit fatal – dar cum şi de ce şi în ce punct – ratând şansa pe care ei ne-o oferiseră.
Dar poate că undeva în lucrurile mărunte şi trecătoare din secolul 19 se află încă o bucată de viitor nestricată şi pe care, cândva, vom reuşi s-o regăsim.“
Ioana PÂRVULESCU)