Autor: Daniela Rațiu
Cenzurat, de Daniela Rațiu, arată cum funcționa în viața de zi cu zi controlul exercitat de Securitate asupra oamenilor obișnuiți din România ceaușistă.
Autoarea pornește de la cazuri concrete și urmărește supravegherea acolo unde ajungea: în școli și facultăți, în spitale, în biserici, la hotelurile pentru turiști, în redacții, în echipele de fotbal, în casele cu radioul pe Europa Liberă.
Volumul cuprinde aproape toate categoriile de cetățeni: studenți, elevi, medici, preoți, milițieni, artiști, tipografi, informatori, ofițeri și cetățeni străini.
Într-un asemenea sistem, o scrisoare către tată, o dedicație muzicală, o poezie sau o hârtie ridicată de pe stradă puteau deveni motiv de urmărire, cu urmări pentru întreaga familie.
Dacă vrei să știi cum se trăia, concret, sub supravegherea Securității, și nu doar ce spun manualele, aceasta este cartea potrivită.
Nori de lapte în frigider
Studenta
Scrisoare interceptată de Securitate. Urarea emoționantă a unei studente către tatăl ei: „Să fie unt la kilogram și pâine de 15 feluri!”
Sărbătoritul. Cel Mai Iubit Fiu al Poporului, Tovarășul Nicolae Ceaușescu
Ziua de naștere a Tovarășului Nicolae Ceaușescu. Sarcinile trasate de PCR și de Securitate pentru toată suflarea Patriei
Milițienii
Securitatea deghiza „disidența” în infracțiuni de drept comun. Tudor Postelnicu: „Să-i găsim ca borfași, să acționăm cu miliția”
Inginerul cu stilouri
Inginer român, vânat de Securitate în 1985, întors din Bangladesh cu 256 de stilouri chinezești ascunse în fundul dublu al valizei
Femeia
Securitatea controla „avorturile spontane”. Intervențiile clandestine ratate, decese mascate în „blocaj renal” sau „septicemie”
Lupa
Securitatea aduna informații despre avorturile clandestine: „Noi, femeile, am ajuns fabrici de copii”
Carnea
În România comunistă, „vânzarea preferențială a cărnii” era pedepsită. Milițienii și securiștii îi supravegheau pe cetățeni să nu facă „speculă”
Milițienii
Ceaușescu raționalizează consumul de gaze naturale și de curent electric. Ministrul de Interne, Tudor Postelnicu, le interzice milițienilor să folosească reșourile în unitățile de lucru
Preoții
Securitatea supraveghea informativ preoții, aplicând „influențarea pozitivă” pentru a-i racola drept „surse”. Dacă erau „ineficienți”, se implementa metoda kompromat
Generalu’ DIE
Detalii despre fuga generalului Pacepa și distrugerea cvasicompletă a rețelei DIE. Planul Z-Z al Securității în 1989
Visul de aur
Ultimul discurs al lui Ceaușescu de Anul Nou – obsesia pentru „visul de aur al omenirii până în 2000”. Revelionul la români înainte de ’89
Locuri vulnerabile
Rețeaua „Universitatea” a Securității: studenți și profesori, informatorii cărora li se cerea „vigilența sporită” în sesiune
Înscrisuri dușmănoase
Frica de a ridica de pe stradă o hârtie cu „înscris dușmănos”. Miliția și Securitatea cooperau pentru „supravegherea populației”
Tipograful fugar
Majoritatea românilor visau să fugă din România comunistă. Povestea tipografului fugar, dat în urmărire de Securitate la granița cu Ungaria și Iugoslavia
Spionul-spionilor
Pe urmele lui Nicolae Pleșiță. Spionaj la „Laboratorul de corp solid și rezonanță” al UBB. Dosar de „obiectiv” și un suspect – un fizician din Ungaria cu rude în Cluj-Napoca
Tinerii
Tineri urmăriți de Securitate pentru „dedicații muzicale” la Radio Europa Liberă
Filajul
Tehnici de filaj ca-n filme, folosite de Securitatea comunistă. Ofițerii erau instruiți inclusiv pentru „folosirea deghizajului și machiajului”
Coloniile de muncă
Ceaușescu și ipocrizia condamnării regimului Dej. Colonia Salcia, gardieni condamnați pentru atrocități, reîncadrați în muncă și trimiși la case de odihnă pentru refacere
Informatorii
Studenții de la „Babeș-Bolyai” filați de Securitate. Detalii din dosare
Întortocheat
Securitatea îl monitoriza pe Cornel Dinu. Fostul fotbalist și antrenor avea numele de cod „Dramaturgul”
Destrămarea anturajelor
Securitatea „destrăma anturajele” tinerilor care ascultau Europa Liberă și plănuiau să fugă în Occident
Poetul
Dosar de securitate. Ion Monoran, elev, exmatriculat de la liceu pentru intenția de a fugi în Occident
Cernobâl
Cernobâl, 1986. Securitatea activează rețeaua de informatori pentru a supraveghea „starea de spirit” a cetățenilor
Elevii
Securitatea a recrutat 10.000 de adolescenți înainte de 1989
Halatele albe
Rețelele de informatori din mediul medical, planuri de măsuri și „pătrunderile informative”
Medicamente, ioc
Criza medicamentelor din Republica Socialistă România în rapoartele Securității
Aktionsgruppe Banat
Revoluția culturală de tip maoist. Securitatea analiza literar-ideologic poeziile publicate de scriitorii din Aktionsgruppe Banat
Îndrumătorul Principal
Nicolae Ceaușescu și ordinul criminal din 4 iulie 1977 de sistare a oricăror consolidări ale clădirilor afectate de cutremur
Cetățenii străini
Securitatea îi fila pe cetățenii străini cazați la hotelurile din București și de pe litoral
Vorbește singur
Securitatea interesată de medici cu „probleme psihice”: „Și-a lăsat plete și își amenință colegii cu moartea”
Paramilitar
Tinerii erau organizați paramilitar înainte de ’89. Instrucție de front cu arme veritabile, marșuri cu intonare de cântece patriotice
Cerbul de Aur
Securitatea îi fila în anii ’70 pe artiștii de la Cerbul de Aur. Un cântec considerat propagandă pentru Israel a fost interzis
Savarina, obiectiv
Savarinele, subiect de notă informativă în România comunistă: „Există riscul de a-l supăra pe șeful de unitate”
Pe cap de om
Vânzarea de oameni – etnici germani și evrei – contra valută în conturile Securității
Gorbaciov, Marele Frate de la Răsărit
Securitatea a organizat informativ-operativ venirea la București, în 1989, a lui Mihail Gorbaciov, Marele Frate de la Răsărit
Ultimul congres
Congresul al XIV-lea al PCR, organizat operativ-informativ de Securitate. Ultimul eveniment politic important din viața lui Ceaușescu
Moștenirea tulbure lăsată de Nicolae Ceaușescu românilor
Viața de după moarte a lui Nicolae Ceaușescu, de Ioan Stanomir
A existat opoziție la comunism?, de Mădălin Hodor
Titlu: Cenzurat
Colectie:
Numar De Pagini: 440
Anul Aparitiei: 2025
Autor: Daniela Rațiu
Editura: Cartier
Suport clienti
Luni - Vineri 09:00 - 18:00
Sambata 09.00 - 14.00