După 1177 î.Cr. Supraviețuirea civilizațiilor

Anul 1177 î.Hr. rămâne, în memoria arheologilor, un fel de An Zero al lumii vechi.

Într-un răstimp uluitor de scurt, imperiile care păreau eterne s-au prăbușit în urma atacurilor Popoarelor Mării: Micene cu cetățile ei ciclopice, Imperiul Hitit cu armatele lui de care de luptă, Ugaritul cu arhivele sale de tăblițe cuneiforme. Egiptul însuși, condus de faraonul  Ramses, câștigă cu greu bătăliile din Delta Nilului și intră într-un declin economic și militar care va dura câteva secole.

Timp de aproape un secol, istoricii au numit ce a urmat pur și simplu Epoca Întunecată — ca și cum lumina civilizației s-ar fi stins de tot.

Eric H. Cline, autorul bestsellerului internațional 1177 î.Hr. Anul in care civilizația s-a prăbușit, revine acum cu o continuare la fel de captivantă și demonstrează, cu instrumentele arheologiei celei mai riguroase, că această poveste a fost mult prea simplificată.

Da, Micene, hitiții, Ugaritul și vechiul Egipt al faraonilor au dispărut ca structuri politice.

Dar civilizația — acest țesut fragil, dar tenace, de idei, tehnici și relații umane — a renăscut din propria-i cenușă.

Din ruinele marilor palate s-au ridicat popoare noi, mai suple, mai puțin dependente de birocrațiile greoaie ale lumii dispărute: fenicienii, care aveau să ducă alfabetul până la marginile lumii cunoscute; filistenii, așezați pe coasta Levantului; israeliții, care își construiau atunci propria identitate religioasă; asirienii și babilonienii, care au reînviat, sub forme noi, măreția pierdută a strămoșilor lor.

Este exact tipul de transformare pe care Cline îl documentează cu o precizie remarcabilă: nu o dispariție, ci o recompunere.

Ceea ce face din După 1177 î.Hr. mai mult decât o carte de istorie antică este tocmai această întrebare, mocnită sub fiecare pagină: de ce unele societăți se sfărâmă iremediabil sub greutatea unui șoc — un cutremur, o secetă prelungită, o migrație masivă, o rupere a rutelor comerciale — în timp ce altele, lovite la fel de crunt, găsesc resursele interioare pentru a se reinventa?

Răspunsul lui Cline nu ține de noroc, ci de o combinație rară: capacitatea de a inova sub presiune, flexibilitatea instituțiilor și, mai presus de toate, refuzul încăpățânat al oamenilor de a renunța la a construi sens și ordine chiar și în mijlocul haosului.

Din acest amestec de disperare și ingeniozitate s-au născut, aproape paradoxal, două dintre cele mai transformatoare invenții ale antichității: prelucrarea fierului, care a democratizat uneltele și armele într-un mod pe care bronzul, scump și rar, nu-l permisese niciodată, și alfabetul, care a rupt monopolul scribilor de castă asupra scrierii și a deschis calea către o lume în care cunoașterea putea circula liber.

Fără prăbușirea din 1177 î.Hr., poate că niciuna dintre ele n-ar fi apărut atât de repede.

Povestea urcă, treaptă cu treaptă, până la un moment simbolic de renaștere: anul 776 î.Hr., când pe câmpia de la Olympia se aprinde flacăra primelor Jocuri Olimpice — un gest de pace și competiție civilizată, imposibil de imaginat cu câteva secole mai devreme.