O carte despre aventurile negustorului venetian, Marco Polo
Fara sa fie primul calator european din Evul Mediu care a ajuns în Asia si a scris despre lumea orientala, Marco Polo este, cu siguranta, cel mai cunoscut.
În timp, notele sale de calatorie, pe care i le-a dictat în închisoare lui Rustichello din Pisa, vor forma, pentru occidentali, imaginea dominanta a Orientului în perioada medievala târzie si a Renasterii, ecourile descrierilor sale ajungând pâna în modernitate.
Cu ajutorul unui bogat material documentar, Laurence Bergreen reuseste sa separe legenda negustorului venetian de realitatea istorica si sa ofere una dintre cele mai complexe si documentate biografii ale lui Marco Polo.
Scrisa cu deosebita atentie la detalii si cu un talent care tine cititorul cu sufletul la gura, cartea este la fel de impresionanta ca viata pe care o descrie.