Eminescu pe întelesul copiilor

Despre Eminescu am scris la început pentru tineri, dintr-un fel de indignare, aceea ca nu ma îndrumase nimeni mai devreme spre articolele sale din presa vremii, total necunoscute mie, desi îi citisem opera literara.

În timp, mi-am dat seama ca un adolescent sau un student al societatii din urma, lasat ani întregi în voia hazardului si a sistemului actual de învatamânt, nu va mai putea avea impulsul de a deschide o carte de sau despre Eminescu si, în general, nu va mai fi receptiv la nimic – priveste si asculta inert, citeste doar câteva pagini.

Acesta nu se va mai îndrepta spre Eminescu daca nu a existat, în prealabil, în copilarie, o legatura cât de firava cu el.

Acum, la cincisprezece ani de la aparitia primei carti, am scris despre Eminescu pentru copiii carora li se citeste de mici, pentru ca, mai apoi, ei însisi sa deschida cartile cu bucurie si sa înceapa sa iubeasca ceea ce descopera, cunosc si înteleg: Dumnezeu, familie, natiune, pamântul tarii, obiceiuri, povesti si poezii, idealuri transmise din generatie în generatie de câtiva români cu adevarat mari – de la domnitorii de seama la marii duhovnici, de la inventatori si pionieri în diferite domenii la scriitori si gânditori.

Miruna Lepus

Întâlnirea cu Eminescu este dar dumnezeiesc si nu exista ceva mai de folos copilului decât aceasta minunata întâlnire.

Cartea de fata, scrisa cu talent si cu o sensibilitate de o rara delicatete si discretie, cuprinzând în raza ei deopotriva momentele cruciale din viata marelui poet, împletite cu poezii izvodite în cumpatul lor, deschide pentru copii si parinti, deopotriva, usa spre lumea din oglinda vie a operei si a vietii „românului absolut”, Mihai Eminescu.

Prof. univ. Dr. Ilie Badescu, membru corespondent al Academiei Române

Pe vremea când Alexandru Vlahuta, G. Cosbuc sau St. O. Iosif scriau carti pentru elevi despre istoria românilor si despre marile personalitati ale culturii noastre, exista o comanda sociala pentru ele.

Regele României si Ministerul Instructiunii comandau aceste carti. Mai târziu, dupa 1947, comanda sociala a venit din partea statului.

Acum nu mai exista comanda sociala, ci doar constiinta datoriei scriitorului fata de cei trecuti si fata de cei prezenti si viitori.

Scriitorii actioneaza pe raspunderea lor ca verigi de legatura, ca „scântei în alergare” cum spunea Vlahuta, între trecutul permanent si viitorul tot mai incert din cauza unui prezent precar cultural.

Cartea Mirunei Lepus reprezinta un act de rezistenta fata de procesul de înstrainare de sine prin care trec, cu sprijinul unui întreg sistem cultural si educational dominat de adulti mercenari sau iresponsabili, copiii români de azi.

Într-o epoca în care „învatarea activa si personalizata” înseamna scufundarea copilului în realitatea virtuala si învatarea cu un tutore digital, aceasta carte îmbina istoria literara cu sugestii de activitati menite a-i apropia pe copii de Mihai Eminescu.

Eminescu strabate ca un mezin de împarat toata istoria noastra moderna.

A-i îndeparta pe copii de el înseamna a-i lipsi de posibilitatea de a trai fericiti pâna la adânci batrâneti de nu chiar si dupa aceea.

Aceasta carte îi calauzeste cu afectiune si pricepere pe copii si adolescenti pe cararile României eminesciene ajutându-i sa strabata cu gândul si cu pasul o lume esentiala pentru integritatea noastra.

Mircea Platon