„Adio, Europa! se apropie, în intenție, de Arhipelagul Gulag al lui Soljenițîn, completând parcă dramatica descriere a calvarului siberian cu o contraparte ironică și speculativă, ce reflectă din interior psihologia crimei politice.
Comicul celor mai reușite pagini ale cărții se vădește a fi așadar reflexul unei viziuni critice radicale, autorul elaborând un tip de scriitură foarte original, în care se întrețes calamburul cu șarja limbii și a limbajelor de lemn, paradoxul cu formula aforistică, citatul indirect din autori mai mult sau mai puțin celebri cu expresia argotică.
Roman polifonic, sfidând «orice tentativă de analiză monovalentă» (Dan C. Mihăilescu), Adio, Europa! e o carte remarcabilă atât sub raport estetic, cât și documentar, despre care Ion D. Sîrbu spunea, cu umor, dar și cu încredere în destinul său de creator, că ar fi «tot ce s-a scris mai bun în Balcani de la Apuleius încoace».
Prin această confesiune testamentară (rod al scrisului clandestin) despre condiția umană și despre alienarea societății românești sub totalitarism, care îmbină comicul cu tragicul și cu absurdul, într-o formulă narativă inconfundabilă, literatura noastră epică a dobândit noi valențe și în plan stilistic-tipologic, și ca atitudine etică.
Adio, Europa! se înscrie astfel în galeria celor mai reprezentative creații de gen din literaturile Europei Centrale și de Est.“
(Antonio Patraș)
„Adio, Europa! reprezintă un eveniment: umple golul literaturii de sertar și ia cu atâta forță dimensiunile Răului, constituind aproape o demonologie, încât ar putea ilustra tratatele și eseurile de filosofie și sociologie politică despre totalitarism și în esența lui, și în specificitatea locală.
Poate că dacă ne-ar fi fost dat să citim romanul lui Ion D. Sîrbu atunci când a fost scris, în întunecimile lui 1985, ne-am fi mirat cu toții mai puțin de malformațiile postdecembriste, am fi fost mai pregătiți.
Nu e însă niciodată prea târziu: orice diagnostic bine pus oferă șansa unei terapeutici adecvate, lectura acestui roman putând reprezenta un prim pas spre re-alcătuirea unui popor.
Iar în literatura noastră, el ar putea ocupa un loc asemănător romanului Maestrul și Margareta , de Bulgakov, în cea rusă.
În «manualul» nostru de supraviețuire, alături de mărturiile de neînlocuit și de câteva cărți de ficțiune – rare –, trebuie să figureze imperativ și romanul lui Ion D. Sîrbu, ca un semn al strădaniei de a nu spune «adio» Europei. Nici nouă înșine.”
(Monica Lovinescu)
În remarcabilul său roman Adio, Europa!, Ion Dezideriu Sîrbu operează în mod original cu recuzita fanariotă, înțeleasă drept forme de viață și inventar lexical. Orientalismul funcționează ca pretext, ca intermediar alegoric în această scriere în care autorul, de pe poziția intelectualului integru persecutat politic, realizează o doctă și severă critică a dictaturii comuniste, dar și a profilului moral al societății românești care a permis proliferarea ideologiei unui astfel de regim, „absurd, coșmaresc, dușman, străin nouă, dezumanizat, criminal chiar”
(Hrițcu Elena-Luminița, Edu.Freepedia.ro)
Romanul lui I.D. Sîrbu, scris la începutul anilor ’80, este profetic, sugerând o lume fără Hristos, înecată în propagandă, ideologie, tezism, cenzură și crime orwelliene dintr-o confederație a Statelor Unite Hunice ale Euro-Asiei.
Romanul „Adio, Europa” ar trebui introdus în programa școlară, pentru ca elevii și generațiile tinere să cunoască ce a însemnat comunismul și tirania ideologiei marxiste, iar romanul, tradus în limbile pământului, ar vindeca popoarele încă bolnave de utopia lui Karl Marx
(Ionuț Țene)