Un fantasy captivant, inspirat din folclorul slav, perfect pentru fanii lui Naomi Novik si Andrzej Sapkowski!
În calitate de vrajitoare în orasul Chernograd, atacat anual de monstri si separat de restul lumii printr-un Zid periculos, Kosara a devenit specialista în tratarea muscaturilor de licantrop, în negocierile cu kikimore si în uciderea upirilor însetati de sânge.
Exista un singur monstru pe care nu-l poate învinge: enigmaticul Zmey, cunoscut drept Tarul Monstrilor.
Tradata de cineva apropiat, Kosara nu are de ales decât sa-si dea la schimb umbra, sursa puterilor ei, pentru o evadare rapida.
Fortata sa se alieze cu Asen Bakharov, un detectiv fermecator si suspect de onorabil, tânara îsi da seama ca exista o singura cale prin care îsi poate recupera puterile.
Va trebui sa faca fata – fara umbra – celor mai mari amenintari ale Zilelor Nefaste.
Si are la dispozitie doar douasprezece zile pentru a-l învinge pe cel mai mare monstru din trecutul ei.