Eliade considera istoria religiilor o disciplina totala, având tangente cu istoria, fenomenologia, psihologia, sociologia, etnologia, antropologia, filozofia istoriei, estetica, lingvistica, etimologia, literatura.

Printre cuvintele-cheie din studiile stiintifice ale lui Mircea Eliade se afla, alaturi de mituri, rituri, simboluri si expresia sacrul si profanul.

Acestea sunt doua modalitati de existenta a omului în istorie, carora le-a si consacrat o monografie. Sacralitatea se manifesta peste tot, atât în lumea animala, cât si în cea vegetala, fiind camuflata în profan.

Formele si mijloacele acestei manifestari difera de la popor la popor si de la epoca la epoca. Tratatul de istoria religiilor este o opera de profunda eruditie, cu sute de trimiteri, cu o bibliografie exhaustiva.

Recomandari:

~ Oricine a parcurs paginile acestei carti si-a dat seama ca are în fata o scriere în care viziunea personala a autorului domina uriasul material documentar.

Un fenomen religios nu se va dezvalui ca atare decat considerat in propria sa modalitate, adica studiat la scara religioasa. A voi sa delimitezi acest fenomen prin fiziologie, psihologie, sociologie, economie, lingvistica, arta etc. ... inseamna a-l trada; inseamna a lasa sa scape tocmai ceea ce este unic si ireductibil in el, anume caracterul sau sacru. (Mircea Eliade)

~ Indata ce observam cele mai umile religii, ne apare o "filozofie de dinaintea filozofiilor" rezultata dintr-un efort de explicare si unificare, dintr-un efort spre teorie, in toate sensurile acestui cuvant: cartea lui Mircea Eliade ne face sa simtim coerenta si nobletea acestei filozofii si, de asemenea, uniformitatea ei de la un continent la altul... (Georges Dumezil)