Terapie nocivă. Copiii care nu mai știu să crească

Terapie nocivă: Copiii care nu mai știu să creasc ridică un semn de întrebare și trage un semnal de alarmă asupra felului în care ne creștem copiii.

Cartea jurnalistei de investigație și scriitoarei americane Abigail Shrier este o investigație cu privire la industria sănătății mintale, care, potrivit ei, în loc să îi vindece, îi rănește pe copii. 

Abigail Shrier susține că, indiferent de criteriul pe care îl luăm în considerare, sănătatea mintală a generației Z este mai precară decât a generațiilor anterioare.

Ratele sinuciderilor în rândul tinerilor cresc, prescrierea antidepresivelor pentru copii a devenit obișnuită, iar explozia diagnosticelor de tulburări mintale nu a reușit să îi ajute câtuși de puțin pe copiii care se simt în continuare singuri, pierduți și temători în fața maturizării. Ce s-a întâmplat așadar cu tinerii Americii? 

Investigația din cartea de față se bazează pe sute de interviuri cu psihologi pentru copii, părinți, profesori și tineri, și analizează modul în care industria sănătății mintale a schimbat felul în care îi educăm, îi tratăm, îi disciplinăm și chiar vorbim cu copiii noștri.

În urma acestei riguroase documentări, Shrier a ajuns la o concluzie îngrijorătoare: problema nu sunt copiii, ci experții în sănătate mintală.

Abigail Shrier este o autoare americană de succes și o fostă editorialistă The Wall Street Journal, premiată în anul 2021 cu Premiul Barbara Olson pentru Excelență și Independență în Jurnalism. 

Ea demonstrează că multe dintre metodele terapeutice actuale au efecte secundare serioase și foarte puține beneficii reale. Iată mai jos doar o parte dintre concluziile tulburătoare pe care le trage autoarea în această carte:

•    Terapia prin discuție poate încuraja ruminația, blocând copiii într-un cerc vicios de anxietate și depresie;

•    „Învățarea socio-emoțională” (Social Emotional Learning) îi dezavantajează pe copiii cei mai vulnerabili, atât în școlile publice, cât și în cele private;

•    „Parentingul blând” poate stimula instabilitatea emoțională – chiar violența – atunci când copiii reacționează agresiv, disperați după o autoritate clară.

Îngrijirea sănătății mintale poate salva vieți atunci când este aplicată corect copiilor cu probleme grave, dar pentru copilul obișnuit, fără probleme reale, remediul poate fi mai dăunător decât problema însăși. 

Bad Therapy este o lectură esențială pentru oricine își dorește să vadă cât de absurdă a devenit industria sănătății mintale peste ocean și își dorește să afle ce măsuri ar trebui să ia părinții pentru a schimba direcția.

Autoarea pornește de la o întâmplare personală – o vizită cu fiul său la camera de gardă. Acolo, deși fiul ei acuza o problemă la stomac, un asistent a dorit să-i facă un „screening de sănătate mintală”. Screening-ul consta într-o serie de întrebări despre sinucidere, care i-au fost adresate băiatului de 12 ani doar după ce mama lui a părăsit camera. 

În acest episod izolat, autoarea vede o problemă mai amplă: părinții din ziua de azi au tendința să cedeze controlul asupra copiilor lor „experților” în sănătate mintală, convinși fiind că fericirea și echilibrul acestora pot fi obținute prin terapie, consiliere și „wellness”.

Deși părinții fac parte dintr-o generație care a fost crescută cu autoritate și disciplină, ei aleg să își crească copiii fără nicio restricție, eliminând orice disconfort din viața acestora. Paradoxal, cu cât părinții au fost mai atenți la nevoile copiilor, cu atât mai multe probleme, sau false probleme au fost identificate în rândul lor, chiar dacă multe nu reprezentau decât firescul copilăriei. Așa se face că problemele de sănătate mintală par a fi mai frecvente ca niciodată astăzi în rândul copiilor. Spunem „par” pentru că de multe ori problemele sunt false probleme, iar tratamentele nu fac nimic altceva decât să declanșeze probleme acolo unde ele nu există.

Școlile și pediatrii au adoptat la rândul lor o abordare terapeutică, transformând orice abatere într-un posibil semn de traumă sau tulburare. 

Astfel, industria sănătății mintale s-a extins masiv, producând mai mulți pacienți decât reușește să vindece. Nu e de mirare astfel că noile generații nu sunt deloc reziliente și că tot mai numeroși tineri din noua generație sunt anxioși, nesiguri, speriați de maturizare și de viața reală.

Abigail Shrier susține că nu copiii sunt problema, ci modul în care au fost crescuți și „tratați”. Efectul pe care l-a avut dorința părinților de a-și vedea copiii fericiți a fost așadar unul invers, iar grija excesivă față de odraslele lor nu a făcut nimic altceva decât să îi facă pe aceștia dependenți de terapie, în condițiile în care experții s-au simțit liberi să le redefinească normalitatea.