Bizantul si cruciadele

O piatra de temelie pentru întelegerea relatiilor dintre Rasarit si Apus în timpul cruciadelor, o carte reper în domeniu, o fereastra deschisa spre un Bizant framântat si râvnit se secole.

Prima mare cetate la care au ajuns cruciatii în 1096 nu a fost Ierusalimul, ci Constantinopolul, care a reprezentat cheia pentru întemeierea, supravietuirea si, în cele din urma, eclipsa regatului cruciat.

Vreme de sapte sute de ani bizantinii au pus baza unui sistem de valori care a plasat Constantinopolul, si nu Roma sau Ierusalimul, în centrul lumii.

Atitudinile împaratilor lui au reflectat aceasta superioritate si au condus la tensionarea relatiilor cu fortele cruciate în ceea ce priveste strategia militara si diplomatica.

În acelasi timp, bogatiile si sofisticarea marelui oras au lasat o puternica impresie în rândul cruciatilor, care, în cele din urma, a fost fatala pentru încercarile de a reface unitatea crestina.

În aprilie 1204, Cruciada a IV-a, condusa de dogele venetian Henrico Dandolo, a cucerit si a pradat Constantinopolul, anuntând sfârsitul unei dominatii bizantine, aproape milenare, în Rasarit.

Împaratul ca autocrat al unei oikoumene crestine si metoda bizantina traditionala de a face fata amenintarilor externe (titluri si onoruri, mita, daruri, manipulare, ambiguitate si viclenie) nu au mai putut domina negocierile cu cruciatii crestini si papalitatea dupa reformele gregoriene.

Autor

Jonathan Harris reviziteaza istoria Bizantului dintr-o perspectiva noua si poate nu întâmplator extrem de actuala. Imperiul din rasaritul Europei a fost excep­tional de longeviv.

Care sa fie explicatia? – se întreaba istoricul englez.

Peste Constantinopol au venit valuri de populatii, de multe ori puternice si agresive, cu armate capabile sa distruga orice împotrivire.

Si se pare ca solutia salvatoare a fost de cele mai multe ori abila transformare a dusmanilor în aliati si apoi integrarea lor în imperiu.

Jonathan Harris este profesor de istorie a Bizantului la University of London.