Zorii crestinismului

Zorii crestinismului - Oamenii si zeii în vremea magiei si miracolelor

Din Antichitatea greco-romana au ajuns pâna la noi mai cu seama marturiile oamenilor politici, generali­lor sau oratorilor – elitele acelor vremuri.

O perspectiva inevitabil subiectiva, limitata si partinitoare. Istoria primelor generatii crestine a fost însa facuta într-o masura însemnata de oamenii simpli si lipsiti de învatatura.

Dincolo de actele oficiale, de scrisorile înaltilor functionari ai imperiului, de istoriile scrise de carturari, povestea crestinismului primar se tese si din aceste glasuri, care ne deschid ferestre spre realitatea cotidiana cea mai concreta.

Zorii crestinismului valorifica tocmai aceste surse si ne proiecteaza în viata de zi cu zi a oamenilor de rând.

În lupta cu greutatile zilnice, cautând înfrigurati orice ajutor, ei îsi pun credinta în fortele supranaturalului, în ajutorul divin sau în minuni, si, dintre zeii si religiile aflati în concurenta în spatiul Mediteranei Rasaritene, îi vor alege pe aceia care le ofera cel mai mult.

Clasicistul Robert Knapp reconstituie fascinanta istorie a nasterii si raspândirii crestinismului în primele doua secole pornind de jos în sus, de la marturiile celor care au asezat temelia noii religii.

„Primii crestini se asemanau cu lumea politeista din jurul lor. Existau si unele diferente foarte vizibile, de exemplu, opozitia puternica fata de avort si fata de abandonarea nou-nascutilor nedoriti.

Dar normele lor cu privire la familie, onestitate si loialitate au rezonat cu cele din lumea politeista (chiar daca, în practica, acele norme erau încalcate de multe ori).

Crestinii si politeistii aveau în comun atitudinile de baza fata de puterile supranaturale, cum ar fi importanta închinarii, restrictiile alimentare si zilele sacre.

Aveau în comun si limba, si cultura.

Nu existau semne fizice care sa-i deosebeasca pe crestini de vecinii lor.

Nu aveau nici haine distinctive.

În general, mâncau si ei ceea ce mâncau ceilalti, cu exceptia alimentelor închinate idolilor.

Nu erau plasati într-un spatiu geografic separat.

Nu aveau locuri de întâlnire distincte din punct de vedere arhitectural.

În multe cazuri ei erau, probabil, invizibili.“

— ROBERT KNAPP