Prezentul din trecut. Istoria pe care nu o inveti la scoala

Românii, din Antichitate pâna în zorii Epocii Moderne!

Toate popoarele au avut un simt elementar al identitatii lor, percepeau alteritatea, stiau ca vorbesc limbi specifice, ca au credinte si obiceiuri diferite de ale altora.

„Limbile”, în înteles de neamuri (popoare), sunt pomenite înca din Vechiul Testament.

Este neverosimil a crede ca în Evul Mediu popoarele erau mase amorfe, fara sa stie ce sunt.

Observatorii straini spun si despre români ca stiau „istoria” descalecatului dintâi, de la Traian, ca stiau calitatea lor de urmasi ai romanilor si o împartaseau altora, venetici printre ei.

Cartea de fata reconstituie scene din istoria românilor de când exista ei ca popor si pâna în zorii Epocii Moderne, adica de pe la anii 600–700 pâna pe la 1700.

Sunt cam o mie de ani de istorie, buna si rea în acelasi timp, cu de toate, ca viata.

Românii nu au trait în tot acest timp singuri în spatiile sudest europene, la Dunare, Nistru, Tisa si în Carpati, ci pe lânga alte popoare si amestecati cu alte popoare si parti de popoare.

În tot acest timp, românii au muncit ca sa traiasca, s-au aparat de inamici, i-au si atacat pe acestia, si-au construit institutii si case, au cultivat câmpuri si au crescut animale, au ridicat biserici pentru iertarea pacatelor lor si pentru slava lui Dumnezeu.

Au iubit si au urât. Viata lor nu pare iesita din comun.

Toate popoarele au facut la fel.

Si totusi, exista în viata aceasta care pare comuna, neinteresanta, terna, multa unicitate.

Românii nu au fost nici slavi, ca polonezii, nici fino-ugrici, ca ungurii, ci romanici, singurii romanici din sud-estul Europei.

Nu au fost catolici, precum vecinii lor dinspre vest si nord, dar nici ortodocsi exact ca bulgarii, sârbii sau rusii.

Ortodoxia lor latina a fost sui generis.

Nu au constituit state multietnice si pluriconfesionale, cum erau regatele polono-lituanian si ungar, nici tarate precum bulgarii si sârbii si nici imperii ca grecii.

Asta desi erau si sunt cel mai numeros popor din sud-estul Europei.

Ei au trait în doua state libere sau aproape libere, conduse de domni si voievozi, state cu institutii românesti si cu viata politica româneasca.

Circa jumatate dintre ei au trait în Regatul Ungariei sau la sud de Dunare, în provincii otomane ori în teritorii de la nord de Dunare, transformate vremelnic în raiale sau vilaiete, fara conducere politica româneasca si ortodoxa sau chiar fara conducere crestina.

Excelenta introducere în Istorie si în rostul studierii ei, Prezentul din trecut este opera unui om care stie ca „nimic din ceea ce se petrece acum, sub ochii nostri, nu este fara radacini”.

Eleganta frazei, datorata starii de veghe în fata cuvintelor limbii române, si claritatea argumentelor decurgând din îndelunga aplecare asupra hrisoavelor au acum si sansa unei atragatoare puneri în pagina, cu splendide imagini adaugând si ele un plus de caldura informatiei.

De la Antichitate la Scoala Ardeleana, cartea ne însoteste într-o expeditie palpitanta de cunoastere si re-cunoastere identitara.

Istoria este povestea legitimatoare a unui neam, dar si a tuturor neamurilor laolalta, iar adevarul ei depinde de onestitatea celui care o spune.

Prezentul nu poate fi întreg fara asumarea lucida si dreapta a trecutului.

Iar trecutul poate fi cunoscut prin cercetarea izvoarelor cu ajutorul unor instrumente complicate descrise acum pe înteles.

Lucian Blaga stia ca istoria si aerul, desi le putem uita greutatea, sunt realitati fara de care viata nu e posibila.

Ioan-Aurel Pop spune ceva în plus: istoria e o temelie pe cât de ferma, pe atât de miscatoare, careia, daca o ignoram, îi vom suporta nestiutori rafalele uneori ucigase.

Irina Petras