Stoic zi de zi. Despre intelepciune, perseverenta si arta de a trai

Jurnalele intime ale unui imparat roman, scrisorile personale ale unui dramaturg latin, sfaturile unui consilier imperial si discursurile unui sclav devenit cel mai celebru educator al antichitatii.

Unii dintre noi suntem stresati. Altii, suprasolicitati.

Poate te confrunti cu noile responsabilitati de parinte, sau cu haosul unei noi afaceri.

Poate ai cunoscut deja succesul si ai batai de cap cu obligatiile care vin odata cu puterea sau influenta. Poate te lupti cu vreo dependenta, esti indragostit pana peste cap, sau treci de la o relatie defectuoasa la alta.

Poate te apropii de varsta de aur sau te bucuri de rasfaturile tineretii. Poate esti ocupat si activ sau plictisit de moarte.

In orice situatie te-ai afla, indiferent prin ce treci, intelepciunea stoicilor iti poate fi de folos. De fapt, in multe cazuri, acestia au infruntat direct intrebarile, in termeni extraordinar de actuali.

Jurnalele intime ale unui mare imparat al Romei, scrisorile personale ale unuia dintre cei mai priceputi dramaturgi latini si, totodata, un foarte intelept agent al puterii, cuvantarile unui fost sclav si exilat, devenit un influent dascal.

Contrar tuturor asteptarilor si dupa trecerea a doua milenii, aceste documente extraordinare au reusit sa supravietuiasca. Ele contin cateva dintre cele mai intelepte cuvinte din istoria omenirii.

Cum imi stapanesc furia? Care sunt obligatiile mele fata de semeni? Mi-e frica de moarte; de ce? Cum fac fata situatiilor dificile cu care ma confrunt? Cum gestionez puterea sau succesul? Care este cel mai bun mod de a trai?

Daca si tu te-ai gandit la una sau mai multe dintre intrebarile de mai sus, atunci stoicismul este raspunsul.

Fragment: Stoic zi de zi

„De câte ori te comporti ca un binefacator si altul primeste bine aceasta, de ce cauti o a treia satisfactie, în afara de acestea, asa cum încearca neghiobii, si anume gloria de a fi facut bine sau dobândirea unei recompense?”

– Marc Aureliu, Catre sine, 7.73

Raspunsul la întrebarea: „De ce-ai facut ce se cuvine?” ar trebui sa fie de fiecare data: „Fiindca era ceea ce se cuvenea sa fac”.

La urma urmei, când vezi alt om – mai ales unul care a îndurat greutati sau neajunsuri din cauza ca a facut ce trebuia – nu-i asa ca te gândesti: Iata un Om cu O mare?

Prin urmare, de ce ai nevoie de multumiri sau recunoastere pentru ca ai facut ceea ce trebuia?

Este de datoria ta.