O istorie mondială a comunismului. II. Victimele

Carte recompensată cu Premiul Jan Michalski (Elveția, 2017) și Premiul Aujourd’hui (Franța, 2018)

„Da, am împușcat, împușcăm și vom continua să împușcăm cât va fi nevoie!“ — CHE GUEVARA la tribuna ONU în decembrie 1964

„În timpul bătăilor sau al electrocutărilor, ţipatul este interzis.“ — Regulamentul închisorii S-21

„Cadavrele au utilitatea lor, îngrașă pământul.“ — MAO

„Am bătut, batem și o să mai batem. Procurorul nu are nimic de spus. E treaba noastră.“ — STANISŁAW RADKIEWICZ, ministrul polonez al securităţii publice

„Din respect față de victime avem datoria de a nu uita ce a însemnat cu adevărat noaptea totalitară comunistă. Sacrificiul pe care l-au făcut acei oameni, de toate vârstele, de toate condițiile, de toate naționalitățile, depășește orice capacitate de înțelegere.

Victimele sunt adevăratul chip al acelor regimuri care au purtat – ceva nemaivăzut în istoria omenirii – un război civil permanent împotriva propriilor popoare.

Toți acei oameni au suferit aceeași soartă, dar fiecare și-a dus crucea singur și neștiut, și fiecare și-a murit moartea într-o singurătate fără sfârșit.

Noi, omenirea întreagă, avem datoria morală de a le păstra memoria, indiferent dacă am cunoscut la rându-ne regimurile fără de lege, dacă le-am fost complici, cu gândul sau cu fapta, sau dacă am închis ochii și nu ne-am lăsat atinși de tragedia care se desfășura în vecinătatea noastră.

Victimele comunismului reprezintă conștiința noastră vinovată.“ — THIERRY WOLTON

Din paginile cartii O istorie mondială a comunismului. II. Victimele vei afla următoarele aspecte fundamentale:

1. Țărănimea a fost cea mai lovită clasă socială

Colectivizarea forțată a transformat radical viața satelor din URSS, China sau Europa de Est. Vei descoperi detalii cutremurătoare despre foametea programată ca armă politică (cum a fost Holodomorul din Ucraina sau Marele Salt Înainte din China lui Mao), strategii cinice prin care s-au distrus comunități rurale întregi.

2. Metodele de distrugere a demnității umane

Cartea analizează viața în sistemele de lagăre și închisori (Gulagul sovietic, Laogai-ul chinezesc sau sistemul penitenciar din România comunistă). Afli cum represiunea nu a țintit doar eliminarea fizică, ci și despersonalizarea totală, utilizând tortura psihică, munca de sclav, delațiunea obligatorie și decăderea biologică forțată.

3. Anatomia fricii și a controlului total

Volumul arată cum frica a fost instituționalizată la nivelul întregii societăți. Oamenii simpli au fost obligați să trăiască într-o stare permanentă de suspiciune, unde chiar și membrii aceleiași familii ajungeau să se teamă unii de alții. 

Este descrisă distrugerea sistematică a elitelor culturale, politice și religioase. Regimurile au încercat să șteargă memoria istorică a fiecărui popor cucerit pentru a putea reeduca masele de la zero.

4. Ideologia plasată deasupra vieții

Wolton demonstrează, cu cifre și documente de arhivă, cum utopia comunistă a justificat cele mai mari atrocități din istorie. Viața unui individ nu valora nimic în fața „binelui colectiv” sau a „societății viitoare”.

Recomandari: O istorie mondială a comunismului. II. Victimele

„Negaționismul înseamnă negarea faptelor istorice dovedite sau deformarea lor. Termenul se referă în general la cei care contestă existența camerelor de gazare naziste ori care minimalizează amploarea fenomenului de exterminare a evreilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. 

Dar cum rămâne cu cei care neagă bilanțul comunismului, care-i trec sub tăcere morții și îi ascund cauzele? Se poate vorbi în acest caz de un negaționism de stânga, diferit, așadar, de un negaționism de dreapta? 

Distincția e arbitrară, ne-ajută doar să nu confundăm tipurile de negare, și trebuie înțeleasă fără nici o conotație politică... 

Adevărata diferență ține de percepția asupra acestor negaționisme: unul este unanim condamnat în numele adevărului, al istoriei, al moralei, pe când celălalt este în cel mai bun caz ignorat, dacă nu chiar aprobat în ciuda tuturor evidențelor, în pofida realității istorice și a eticii. 

Cartea de față are drept subiect tocmai acest negaționism de stânga, care nu-și găsește nici o justificare și despre care se vorbește atât de puțin ori deloc.“ – Thierry Wolton

(Thierry Wolton) 

Volumul II al trilogiei O istorie a comunismului este dedicat victimelor. Thierry Wolton vorbește acum din perspectiva zecilor de milioane de oameni care au îndurat temnița, deportarea, foametea organizată, torturile, decăderea totală din statutul de om și, în final, exterminarea.

(Radio Romania Cultural)