„Lumea ca voinţă şi reprezentare este fără-ndoială, pentru cultura română modernă, cartea cărţilor de filozofie.
Nu numai prin Eminescu, ci şi prin filozofii de profesie, ea ne-a mijlocit contactul cu întreg idealismul german ce începe cu Kant. Iată că a venit momentul ca această carte să apară, pentru prima oară, într-o traducere românească integrală.
Desigur, pe măsură ce o vom citi, vom descoperi de fapt că o recitim, dat fiind că multe dintre ideile ei au intrat de atâta vreme în universul nostru cultural.
„Degeaba privirile noastre caută vreo singură rădăcină din care s-ar înălţa un trunchi puternic, vreo palmă de pământ rodnic şi sănătos: pretutindeni praf, nisip, încremenire, moarte lentă.
Un om rătăcit în acest pustiu, singuratec şi fără speranţă, nu şi-ar putea găsi un simbol mai nimerit decât pe cavalerul întovărăşit de Moarte şi de Diavol, aşa cum l-a desenat Dürer, cavalerul în platoşă, cu privirea aspră, care, singur cu calul şi cu câinele său, îşi urmează impasibil drumul de groază, fără să-i pese de înspăimântătorii lui tovarăşi, dar fără nici o speranţă.
Schopenhauer al nostru a fost acel cavaler al lui Dürer: era lipsit de orice speranţă, dar dorea adevărul. Nimeni nu se poate asemui cu el!“ (Friedrich NIETZSCHE)
„Schopenhauer e dintre autorii aceia care nu vor avea a se teme de soarta celor ce scriu de azi pe mâine.
E drept că multă lume va fi jignită la citirea cărţilor lui, îndeosebi toţi aceia care fac din scris şi învăţătură o meserie; dar lumea va ajunge a se împăca cu multe dintre învăţăturile pesimiste ale filozofului.“ (Mihai EMINESCU)
Din tot ce a scris şi a gândit Schopenhauer, vii rămân numai revărsările sale de umoare. [...]
Ceea ce rămâne dintr-un gânditor este temperamentul său, adică tot ce face atunci cînd uită de sine; un filozof amuză, derutează, interesează tocmai prin contradicţii, prin capricii, prin reacţiile imprevizibile şi incompatibile cu liniile fundamentale ale gândirii sale.“ (Emil CIORAN)