Călătorind prin Europa am găsit identitatea locuitorilor puternic marcată de muzică, asemenea unei oglinzi ce reflectă istoria, valorile și tradițiile comune. De la cântările medievale, până la clasicism și la modernitatea tehno și pop din noul mileniu, aceste reflectări creează aceeași bază, atât pentru națiuni, cât și dincolo de granițele lor. E impresionant să vezi cu propriii ochi unde au trăit marii creatori, să intri în casele lor, în vechile biserici unde au cântat și compus, iar frumusețea locurilor lasă asupra propriei deveniri o lumină parcă trecând prin vitralii. Astfel că am socotit mereu muzica pe primul cerc, dar amintirile mele n-au separat-o de celelalte arte, fiindcă mi s-ar fi părut un fel de „rasism”; de aceea n-am ezitat să le privesc în ansamblul lor acolo unde ele au lucrat împreună.” (Grete Tartler)
Drumurile mele spre muzică ● Pornind dinspre Grecia ● Cântul gregorian. St.Gallen ● Polifonia. Țările de Jos, Anglia ● Oratoriul. Roma ● Opera. Florența, Napoli ● Stilul concertato. Veneția, Milano ● Barocul francez. Paris, Versailles ● Muzica Reformei. Wittenberg ● Händel. Din Halle la Londra ● J.S. Bach. Leipzig, Dresda ● Viena clasicilor ● Mozart. Salzburg ● Beethoven. Bonn, Viena ● Viena romanticilor ● Mendelssohn. Mayerbeer. Berlin ● Goethe și muzica. Frankfurt a.M., Weimar ● Wagner, Liszt Bayreuth ● Berlioz. Romanticii francezi ● Școlile naționale. În Nord ● Școlile naționale. Europa de Sud și Centrală ● Pe urmele avangardei. Darmstadt ● Enescu și post-enescienii. Iași, Cluj, Timișoara ● Compozitori români contemporani. București