Spovedanie. Cautand sensul vietii
Descopera relatarea lui Lev Tolsoi despre calatoria spirituala in cautarea sensului existentei.
n volumul „Spovedanie" Lev Tolstoi nu doar isi creeaza autobiografia, ci merge incet si atent prin cele trei etape mari ale vietii sale:
tineretea - care subzista printr-o pseudo-religie
maturitatea – criza identitar-religioasa
batranetea – cea care vine la pachet cu intelegerea profunda a problemei filosofico-religioase.
Probabil gratie anume acestor dificultati de intelegere, marele scriitor rus a ajuns sa dezvaluie un adevarat univers al dimensiunii si conditiei umane in cartile sale.
Descriere
Lumea interioara a unui titan al literaturii clasice ruse ni se dezvaluie cu sinceritate si fara ocolisuri in Spovedania lui Lev Nicolaevici Tolstoi.
Descoperim un om cu educatie superioara, cultivat, dar framantat de nelinisti spirituale si de o indoiala care il macina launtric, aducandu-l pe marginea prapastiei.
Tolstoi analizeaza intrebarile fundamentale ale omenirii in raport cu divinitatea, doreste sa afle care este menirea lui in aceasta lume si de ce a fost creat.
Avem de-a face cu relatarea unei chinuitoare calatorii spirituale a unui om care la un moment dat a incetat sa creada in Dumnezeu si a pornit pe ceea ce el insusi considera a fi o cale gresita, un drum al orgoliului, al placerilor desarte, care nu duc nicaieri.
De fapt, autorul se afla in cautarea sensului propriei existente si al vietii in ansamblul ei, iar marturia sa poate sluji drept punct de plecare pentru o reflectie sincera si lucida asupra credintei si sistemului de valori personale.
****
Spovedanie este o „fenomenologie a spiritului”.
Ea relatează succesivele căderi ale autorului și tentativele sale de renaștere.
Ea urma să introducă disocierea sistematică a adevărului de dogmatica bisericească.
Tolstoi își dezvăluie cu sinceritate criza și căutările de până către sfârșitul anilor șaptezeci.
Prin violenta sa confruntare de sine, el marchează cezura dintre tot ce întreprinsese până atunci, părelnic și fals, potrivit părerii sale – și presupus mântuitorul liman la care ajungea acum, pentru tot restul vieții.
E povestea pierdutei și recâștigatei sale credințe. (…)
De dragul adevărului s-a angajat în căutarea lui Dumnezeu.
A alternat stări de încredere şi disperare. A scăpat însă de tentația sinuciderii.
S-a întors, în chip conștient, la spontana sa încredere în viață, din copilărie.
Căci a priceput echivalența lui Dumnezeu cu viața.
Dar i-a apărut o problemă nouă: cum să împace dragostea pentru poporul muncitor, simplu, cu ritualurile bisericești pe care poporul le îndeplinea firesc?
A citit lucrări teologale ruse. Ele se bazau pe dogma infailibilității Bisericii.
Nu putea s-o accepte. Nu putea să recunoască multe alte prescripții, taine, simboluri.
S-a tot străduit să se umilească.
La prima împărtășanie, după mulți ani, abia a reușit să înghită „sângele” și „trupul” fără sentimentul profanării.
Ion Ianoși