„Duduia, va fi mare, mare”, „Cât de mare?” „Va fi mare, rege va fi!”
Așa i-a spus servitoarea uneia dintre surorile lui Sergiu Celibidache în vara anului 1935, când tânărul muzician a fost izgonit de tatăl său din casă pentru că renunțase la studiile de la Politehnică.
Într-adevăr, peste numai 10 ani, Celibidache a devenit mare, cât un rege de mare.
Însă drumul pe care l-a parcurs atunci a fost dificil, cu destule obstacole.
După câțiva ani petrecuți în București, în 1938 a plecat la Berlin. „Am plecat fără bani, fără documente...”, își amintește Celibidache, „am plecat în condiții foarte grele, aproape pe jos”.
Călătoria a făcut-o de fapt cu trenul, luând cu el o valiză de doar două kilograme, în care, alături de câteva lucruri, a pus diploma de bacalaureat, un dicționar româno-german și partiturile la care ținea.
Nu avea niciun ban în buzunar, nu cunoștea limba germană.
În curând, filmul „Cravata galbenă” - despre viața și activitatea dirijorului român - va intra în cinema
