Cu o viata framantata si plina de aventuri, brazdata inca din copilarie de exigenta parinteasca si de obsesia coplesitoare pentru muzica, Sergiu Celibidache este muzicianul roman care s-a redescoperit neincetat si care a dus orchestrele lumii la un grad de perfectiune nemaiintalnit.
Actor permanent al unor situatii conflictuale, unele cunoscute publicului, altele mai putin, Celibidache si-a gasit in Stejarel Olaru biograful ideal, iar monografia de fata are o virtute esentiala: ne familiarizeaza cu personalitatea exceptionala a unui spirit neincatusat, care a incercat sa se apropie de tara, dar s-a lovit de universul controlat de Securitate prin informatorii ei, vai, peste masura de numerosi in lumea noastra artistica.
- Academician Georgeta Filitti
Inevitabil, cititorul acestui volum va descoperi, la sfarsitul lecturii, ca spatiul Celibidache i-a prilejuit o intalnire neprevazuta si cu un spatiu de alta croiala, un spatiu analitic si hermeneutic care merita vizitat: spatiul Stejarel Olaru.
E vorba de un cercetator cu studii policrome, de la politologie la teologie, de la documentare istorica la interventie in problematica actualitatii, de la administratie la creativitate.
Riguros in sondajele sale tematice, dar niciodata intepenit in slogan previzibil, Stejarel Olaru ofera cititorului o provocatoare combinatie de sobrietate si umor, de solitudine studioasa si cordialitate, de acribie academica si reflectie libera.
Lectura fertila!
- Andrei Plesu
****
„Duduia, va fi mare, mare”, „Cât de mare?” „Va fi mare, rege va fi!”
Așa i-a spus servitoarea uneia dintre surorile lui Sergiu Celibidache în vara anului 1935, când tânărul muzician a fost izgonit de tatăl său din casă pentru că renunțase la studiile de la Politehnică.
Într-adevăr, peste numai 10 ani, Celibidache a devenit mare, cât un rege de mare.
Însă drumul pe care l-a parcurs atunci a fost dificil, cu destule obstacole.
După câțiva ani petrecuți în București, în 1938 a plecat la Berlin. „Am plecat fără bani, fără documente...”, își amintește Celibidache, „am plecat în condiții foarte grele, aproape pe jos”.
Călătoria a făcut-o de fapt cu trenul, luând cu el o valiză de doar două kilograme, în care, alături de câteva lucruri, a pus diploma de bacalaureat, un dicționar româno-german și partiturile la care ținea.
Nu avea niciun ban în buzunar, nu cunoștea limba germană.
În curând, filmul „Cravata galbenă” - despre viața și activitatea dirijorului român - va intra în cinema.
