Pornind de la ideea că am devenit o civilizație bazată pe muncă - dar nu neaparat o muncă productivă -, antropologul David Graeber produce o explozie de proporții la nivel mondial odată cu publicarea unui articol devenit viral și care aruncă o bombă plasată sub forma unei simple întrebări:

- Câți dintre cei care au o slujbă pot susține cu sinceritate că slujba lor aduce o contribuție semnificativă în lume?

Adunând mărturii din diferite colțuri ale globului și analizând diferite perspective asupra muncii de-a lungul istoriei, Graeber dă formă cărții de față și construiește un argument solid împotriva muncilor inutile, lipsite de sens și care nu aduc nicio satisfacție celor angajați să le presteze, dar care au devenit și tind să devină tot mai numeroase.

Cum se face că, deși tehnologia a avansat suficient încât să ne permită să scurtăm drastic săptămâna de lucru - perspectivă pe care o speculau entuziaști cercetătorii secolului trecut -, efectul este astăzi diametral opus, iar fix cu ajutorul tehnologiei s-au inventat modalități de a ne face să lucrăm mai mult?

Milioane de oameni au ajuns să presteze astfel slujbe de mare rahat și, totodată, să fie conștienți de asta.

Cum s-a putut întâmpla așa ceva și care sunt sectoarele care proliferează astfel de slujbe?

O pledoarie a ideii că omul e cu adevărat fericit când își găsește vocația, Slujbe de mare rahat propune o viziune dinamică și hilară a felului în care funcționează societatea de astăzi, precum și o schimbare de direcție a valorilor colective.

Altfel spus, în cuvintele autorului: „În fiecare zi ne trezim și construim o lume; dar care dintre noi, dacă ar putea decide în mod liber, ar hotărî că vrea să creeze o lume ca asta?”