?Dupa vremuri, i s-a spus ?ntr-at?tea feluri vechiului drum: ulita, pod, cale, parca ar fi avut nevoie de nume sau porecla, el, starostele strazilor, care de doua veacuri stap?neste orasul! (...) E o cafenea si un salon, o plimbare publica si o piata de flori, o tribuna si un galantar. E vie ca praful de pusca.

O vorba soptita la Capsa e auzita ?ntr-o clipa la Capul Podului. (...) E bizantina si apuseana, tr?ndava si vioaie, z?mbitoare si posomor?ta, dornica de schimbari si ?nfipta ?n trecut. (...) De-a lungul ei, fara or?nduiala, aproape fara rost, se ?nsira palate si maghernite, case de tara si zg?rie-nori, curti si gradini, morminte si biserici. Nu-i strada pe lume mai chinuita, mai muncita, mai miscatoare ?n silintele ei de a face din at?tea contraste putintica armonie. si poate nu-i strada care sa ?nchege ?n atare masura g?ndurile unui popor. Podul Mogosoaiei e plamadit cu sufletul nostru.?

Asa vedea un diplomat rom?n din scoala cea veche, ?n 1943, Calea Victoriei, axa sentimentala a Bucurestilor, ?ntr-o carte-bijuterie care nu si-a pierdut niciodata stralucirea.

Orfevrierul, Gheorghe Crutzescu, care nu iubea calpuzanl?curile, a scotocit prin ziare ?ngalbenite si duioase amintiri de familie si a ales s-o faca din aur cel bun si din pietre veritabile.

Simtea ca, astfel, cartea sa va dob?ndi cel mult o patina, dar tocmai patina aceasta, care o face si mai valoroasa, e pretuita de colectionari.