Biserica Ortodoxa de Rasarit
O carte vie si tandra, un portret limpede, cu radacini istorice si teologice, a ceea ce reprezinta Biserica pentru crestinismul ortodox si modul în care difera de asteptarile crestinilor occidentali.
Folosind forme materiale (pâine si vin, agheasma, ulei sfintit, icoane sfintite, tamâie înmiresmata) în toate modalitatile de închinare, ortodoxia celebreaza faptul uimitor ca Dumnezeu S-a încarnat si întrupat printre noi în timp si în spatiu.
El nu este zeul spiritual abstractizat al platonicienilor, ci Dumnezeu care Se ofera credinciosilor Lui sub forma unei mese.
Pâna în ziua de astazi, cultul ortodox este o experienta pamânteana care urca spre o traire duhovniceasca transcendenta.
Cele doua nu se separa niciodata.
În slujbele ortodoxe, acest fapt se constata limpede si imediat.
Sunt angajate toate simturile: psalmodiere, tamâie, lumini, icoane, relicve ale sfintilor, desfasurarea actelor cultice, în deplinatatea lor — si totul sub semnul bucuriei si al bunului-gust.
Oricând intri într-o biserica ortodoxa în timpul unei slujbe, acolo domneste întotdeauna efervescenta; iar daca uneori clericii ramân o clipa nemiscati, oamenii sunt inevitabil în miscare, fac plecaciuni, se închina, saruta icoanele, aprind lumânari.
Ai sentimentul profund ca Dumnezeu este în mijlocul lor, fiind însa Domnul Întrupat al harului, care a sfintit toate obiectele materiale înaltate în rugaciune.
În vremurile moderne, mai multi gânditori ortodocsi au largit aceasta teorie straveche a cultului stabilita de Sinodul al VII-lea si au aplicat-o pentru sustinerea unei teologii ecologice mai cuprinzatoare.
Asa cum icoana simbolizeaza maniera în care lucrurile materiale pot servi drept usi de forta catre prezenta divina, la fel si întreaga creatie este daruita cu harul semnelor energiei Creatorului.
Astfel, în gândirea duhovniceasca a ortodoxiei, nu poate sa existe un „obiect profan” pur: tot ce a fost creat, si în special fiintele omenesti, sunt create ca taine iconice ale harului cu o putere ascunsa, cu potentialul de a straluci în transfigurarea sfinteniei si luminii lui Hristos.
Ce poate oferi gândirea crestina ortodoxa omului modern din afara culturii crestine care, privind superficial slujba ortodoxa, probabil va constata ceva strain si desuet?
Ei bine, întâmpinam din nou o dificultate, care ar putea sa fie depasita cu ajutorul altor Biserici, care sa contribuie la interpretarea mai eficienta a valorilor ortodoxe spre uzul Occidentului.
Dar gândirea religioasa ortodoxa se roteste în jurul axei personalismului.
Totul decurge din faptul coplesitor ca Puterea si Cuvântul si Focul divin s-au întrupat personal în timp si în spatiu: iar Dumnezeu ni s-a aratat ca slujitor al milosteniei, umil si suferind.
El a marcat ortodoxia de la început pâna la sfârsit; din cap pâna în picioare.
A stabilit ca scop al întregii vieti spirituale ortodoxe încercarea credinciosului de a deveni o fiinta omeneasca — si întelegerea ca, devenind o fiinta omeneasca, întru Hristos, credinciosul se îndumnezeieste prin harul prezentei permanente în el a Sfinteniei.
Problema reala a zilelor noastre nu este ca barbatii si femeile care au renuntat la credinta (au devenit atei etc.) si-au pierdut simtul divinitatii.
Problema este ca si-au pierdut simtul a ceea ce înseamna sa fii cu adevarat uman.
Caracterul fundamental al fiintei cu adevarat umane este constiinta generala ca reprezinta o realitate transcendenta si, ca atare, profund straina si în ceea ce îi priveste.
„Scrisa într-un Occident si pentru un Occident în care ignoranta, prejudecatile si rastalmacirile la adresa Ortodoxiei nu sunt o raritate, cartea Parintelui John Anthony McGuckin, este nu numai o prezentare sintetica, istorica si doctrinara a Ortodoxiei de la origini pâna azi, ci si un raspuns si o invitatie facute, cu farmec si cu o eruditie bine disimulata, oricui este curios sa afle felul în care caracteristicile Bisericii Primare s-au pastrat, de-a lungul istoriei, în sânul Bisericii Ortodoxe de Rasarit si se regasesc integral în ea pâna azi.
Cartea este atât de bine scrisa, încât chiar si rasariteanul „nascut” ortodox, citind-o, s-ar putea sa aiba surpriza sa descopere ca nici macar el însusi nu e strain de unele dintre prejudecatile care bântuie Apusul în legatura cu Bizantul si cu mostenirea sa, nici de informatii deformate, luate drept adevaruri definitive, si ca nu e înca un cunoscator chiar atât de fidel si de rafinat al Traditiei si al Ortodoxiei.“ Ierom.
AGAPIE CORBU, consultant stiintific
„O relatare atragatoare, sofisticata si accesibila despre Biserica Ortodoxa.
O istorie despre felul în care se întelege pe sine, despre teologie si tainele ei sfinte, începând de la Noul Testament si îndelungul ei pelerinaj în Rasarit si, mai recent, în Apus.“
JOHN BEHR
„O istorie bogata si fascinanta de la începuturile crestinismului, trecând prin Patristica pâna la ortodoxia contemporana, scrisa de un erudit în domeniu.
Volumul cuprinde descrierea unor personalitati de mare forta mistica si intelectuala, cu darul de a inspira bogatia cunoasterii, limpede, generoasa si de extrema concizie.
O relatare onesta si datatoare de speranta despre traditia vie a credintei din vremurile apostolice pâna azi, o autentica istorie a mântuirii.“
JOHN McLUCKIE