Arsenie Boca. Sfântul cu inima cat cerul
Părintele Arsenie Boca rămâne pentru mulți dintre noi o taină vie. Un om al lui Dumnezeu pe care nu-l putem cuprinde doar cu mintea, ci mai ales cu inima: un chip aspru și luminos, un mărturisitor al frumosului ce a unit teologia cu arta, rugăciunea cu cultura, smerenia cu inteligența, într-o vreme în care puțini mai aveau curajul verticalității.Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări.
Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul încercărilor și bucuria cu care a readus frumusețea credinței în inimile celor care l-au ascultat.
Dar cât de important este să pătrundem în acele amănunte ale vieții sale pentru care Dumnezeu l-a întărit, l-a păzit și l-a așezat în inimile atâtor oameni?
Să vedem cum a slujit chiar și atunci când i s-a luat slujirea, cum a iubit Biserica în ciuda vremurilor potrivnice, cum, prin pictură, cuvânt și tăcere a chemat la schimbarea vieții – la convertirea inimii?
Povestea Părintelui Arsenie nu este doar biografia unui om, ci o chemare la pelerinaj interior, acolo unde fiecare își regăsește credința, răbdarea și frumusețea sufletească.
Este invitația de a înțelege că sfințenia nu se naște din liniște, ci din luptă, suferință și dragoste neclintită pentru Hristos.
Nădăjduiesc ca această carte să îl așeze în fața cât mai multor cititori nu ca legendă, ci ca mărturisitor; nu ca mit, ci ca om; nu doar ca icoană pictată, ci ca icoană vie pe inimile celor care l-au simțit aproape.
Părintele Constantin Necula