„Moartea unui dansator de tango este cea mai frumoasă carte a lui Stelian Tănase și o posibilă carte de vizită a prozei sale.”

„Romanul este construit ca un «dosar» al Siguranţei, din notele unor informatori, transcrieri ale înregistrărilor cu tehnică operativă, declaraţii etc.

Detaliile sunt abundente şi pertinente, autorul fiind un excelent cunoscător al epocii. Trama epică este destul de simplă: ca să nu fie luat pe front, Vrabete merge la un medic care ar trebui să-i secţioneze uşor tendonul lui Ahile pentru a-l face să şchiopăteze temporar.

Numai că mutilarea va fi pe viaţă, iar cariera de dansator profesionist pe care o visa Gogu Vrabete zis «Tango» va rămâne un vis.

Reuşeşte, în schimb, să rămână în Bucureşti, un Mic Paris agonizând, unde-şi dezvoltă «afacerile», pierzându-şi nopţile prin aceleaşi saloane de dans şi bordeluri ca înainte de război, alături de gangsteri, artişti rataţi, boieri scăpătaţi, ofiţeri nemţi sau ruşi, în funcţie de vremuri.

E versiunea antieroică a epocii cea pe care ne-o oferă aici Stelian Tănase, aceea în care oamenii sunt spulberaţi zilnic pe străzi de bombe ce cad la întâmplare, absurdul morţii făcând indivizii să trăiască intens clipa, căci niciodată nu se ştie dacă va mai exista încă o zi.

Dragostea fulgerătoare a lui Vrabete pentru dansatoarea Larisa menţine perspectiva «la firul ierbii».

Dramele mărunte, geloziile, crimele pasionale, desfrâul se desfăşoară indiferente la marea tragedie a istoriei care zguduie lumea.”

„Gogu Vrabete reprezintă destinul României, un loc insignifiant, prin care treceau toți, invadat de oricine, o Valahie hotărâtă să nu însemne nimic, să nu se opună nimănui, să cadă la pace cu vremurile trăite.”

Juan Jiménez García

„Apelând cu generozitate la un limbaj spumos, insinuant și alert, scriitorul inventează o poveste vintage de-a dreptul diabolică, asemenea unui film alb-negru cu gangsteri și prostituate, din care transpar, într-o continuă revărsare, sex și violență, iubire și ură, viclenie și candoare, istorie și ficțiune – ingredientele unui cocktail perfect pentru un roman surprinzător și necruțător.”

Mauro Barindi

„Lumea conturată de Stelian Tănase este parcă desprinsă dintr-un film diferit de cel al războiului. Cu ameninţarea permanentă a morţii, oamenii devin şi mai avizi de viaţă, vor să trăiască intens ceea ce ar putea fi ultimele clipe. Astfel că Bucureştiul anilor 1940 este un oraş viu, animat, efervescent, ca într-un film cu Humphrey Bogart.”

Silvia Dumitrache

„Bucureștiul «dansatorului de tango» Gogu Vrabete e Bucureștiul lui Jean Moscopol, Sergiu Malagamba și Constantin Tănase: un cocktail amețitor de scene integrate într-o fantasmă nostalgică plină de concretețe. Elogiu al Capitalei interbelice la crepuscul, romanul se constituie, în cele din urmă, drept un imn epicureic al bucuriei de a trăi viața cu frenezie, până la capăt: «Nu-ți imagina un oraș cenușiu, posomorât și înfricoșat. Ne distram de minune. Spectrul morții dădea vioiciune și îmbujora obrajii. Viața de noapte era extrem de vie. Se dansa conga și foxtrot, de bani nu ducea nimeni lipsă. Localurile ocupate nonstop. Teatrele dădeau spectacole cu sălile pline.În magazine se înghesuia lumea. Mirosul de cafea te îmbăta, stofele fine excitau buricele degetelor. Se făceau afaceri mari, se dădeau lovituri babane. Îmbogățiții de război, febrili, lacomi, și-au făcut apariția ca un grup de ciori la hoit. Piața neagră, gangsterii, bandele, corupția, depravarea – nu lipsea nimic din peisajul obișnuit al ocupațiilor străine. Excitant să știi că mâine te nimerește un glonț rătăcit. Că îți intră noaptea în casă niște soldați să-ți reguleze nevasta și să-ți golească șifonierul. Ce te faci? O dai pe veselie. Prețuiești clipa. Știi că ți se confiscă banii din bancă, porcul din curte, prăvălia unde vinzi nimicuri, casa cu marchiză din Obor.»

Prostituatele, dansatorii, escrocii, turnătorii «iau fața», de fiecare dată, agenților istoriei politice mari sau le împrumută, pervers, măștile, într-un univers al deghizamentelor în care nimeni nu e ce pare a fi.” Paul Cernat