Mineiul este o carte de cult din ritul bizantin ce conține slujbele sfinților și sărbătorilor cu dată fixă pentru fiecare zi din luna de peste anul bisericesc.
Sunt deci douasprezece mineie, pentru cele douasprezece luni ale anului.În Mineiul pe Decembrie au fost introduse Slujbele Sfinților Români, atât a Sfinților Români de neam (Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica și Căldărușani, Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul și Sfântul Ierarh Petru Movilă, mitropolitul Kievului), cât și a celor care au Sfinte moaște la noi în țară (Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș), sau au sfințit prin viața lor pământul românesc (Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfințit de la Tismana și Sfântul Mucenic Hermes).
„Această reeditare a Mineiului pe Decembrie este binevenită, dată fiind importanța liturgică a acestei perioade, pe de o parte, iar pe de alta, deoarece se înscrie pe linia proiectului de diortosire și îmbunătățire a textelor cărților noastre de cult, acțiune inițiată de Preafericitul Părinte Patriarh DANIEL, în urmă cu mai bine de 10 ani, în cadrul Editurii Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă a Patriarhiei Române”
.Extras din Nota editoriala
Dupa cum evenimentul istoric al Intruparii si al Nasterii Fiului lui Dumnezeu a ramas in centrul istoriei, delimitand cele doua mari etape istorice (inainte si dupa Hristos), tot asa Jertfa (Patimirile si moartea Sa pe Cruce) si Invierea sa din morti au constituit si vor constitui momentele in jurul carora graviteaza intreaga viata crestina, centrul intregului cult crestin, imprimandu-i astfel un puternic caracter pascal.
Nasterea Domnului, sarbatoare pe care o praznuim pe 25 decembrie, atestata deja in Constitutiile Apostolice (Siria, 380), Cartea a V-a, capitolul 13, dar si Boboteaza, consemnata de acelasi izvor, reprezinta centrul sau sarbatorile in jurul carora graviteaza intregul ciclu al sarbatorilor cu data fixa.
Importanta deosebita a acestor Praznice este redata in practica liturgica prin existenta a doua Duminici speciale care incadreaza aceste sarbatori si anume: Duminica dinaintea Nasterii si Botezului Domnului nostru Iisus Hristos si Duminica de dupa Nasterea si Botezul Domnului nostru Iisus Hristos.
Instituirea acestor sarbatori este rezultatul unei preocupari intense (o veritabila constanta a vietii crestine inca din primele veacuri), mai exact a grijii crestinilor de a „invesnici” timpul, ceea ce specialistii numesc „sfintire a timpului”, alaturi de cealalta dimensiune a vietii crestine si anume, dimensiunea eshatologica care insufletea sinaxa euharistica crestina din primele veacuri, ca o pregustare a vesniciei; ziua intai, adica ziua Domnului, era in acelasi timp, ziua a 8-a, timpul vesniciei.
