Un ghid pentru eliberarea din frica !
Osiris gloriosul, Seth distrugatorul si Isis, sursa vietii, ne ajuta sa intelegem situatiile complexe pe care le traim.
Teama, ca închidere în sine, ca zid ridicat în jurul unui eu mic, limitat, neputincios, rupt de Univers, de Sine, de Sursa profunda a întregii creatii.
Teama este cea care ne face sa ne simtim într-un permanent conflict cu ceilalti, aparând o iluzie si tot teama este cea care ne face sa ne agatam de ei, cerându-le cu disperare afectiunea si recunoasterea fara de care ne simtim morti.
Teama este cea care se interpune între noi si Realitate, tesând acea pânza a iluziei care ne opreste sa fim manifestarea completa a adevaratei noastre naturi.
Iubirea, în schimb, e cea care ne aduce laolalta. Acolo, în acel abandon sacru al iubirii, descoperim ca tot ce ne-am imaginat ca ne poate rani, tot ce am crezut vreo data ca ne poate distruge, tot ce am vrut sa pastram la o distanta confortabila fata de cel ce credeam ca suntem, toate acestea fac parte noi si vin catre noi în acesta viata ca sa ne reîntregeasca.
De câte ori în viata simtim ca nu mai avem nici o iesire, ca suntem victimele neputincioase ale situatiilor si oamenilor din jurul nostru, de câte ori devenim noi însine proprii calai acoperindu-ne de vina si judecati, sa privim cu onestitate în noi însine si vom observa cum acel moment ascunde de fapt sansa unui mare salt, a unei imense transformari interioare.
La un asemenea proces ne invita Guy Corneau, în aceasta carte care emana o simplitate calda si prietenoasa. E ca si cum adevarurile despre care vorbeste asteptau de mult sa iasa la lumina din interiorul nostru.
Pentru a descifra tainele situatiilor complicate pe care le traim în viata de zi cu zi si a ne ghida etapele transformarii, el apeleaza la povestile captivante în care sunt tesuti zeii mitologiei egiptene.
Osiris gloriosul, Seth distrugatorul si Isis, sursa vietii, ne ajuta sa intelegem situatiile complexe pe care le traim.
Pozitiile de victima, de calau sau de salvator apar atunci drept roluri limitative, de care fiecare dintre noi se pot elibera, pentru a se reconcilia cu sine.
De când anumite ramuri ale psihologiei au încetat sa mai reduca fiinta umana la creierul sau, redescoperindu-i în schimb sufletul, cu toate profunzimile sale, cu întreaga sa maretie si dorul sau de întreg, noi orizonturi au început sa se deschida pentru cei aflati în cautarea pacii, armoniei, iubirii si întelepciunii care-nu-se-pot-pierde.
Aceasta este una dintre acele carti exceptionale care aduc întelepciunea perena, codata în miturile si arhetipurile umanitatii, pentru a o folosi ca harta pentru întelegerea complexelor procese de transformare ale psihicul uman pe drumul descoperirii de sine.