Constantinopol, capitala Bizantului sau Regina Cetatilor!

Mit si legenda, istorie si poveste, îngeri si sfinti, palate, biserici, gradini, împarati si împaratese, zarafi, diplomati clarvazatori si eunuci, uluire si invidie, comert, monede si taxe, fortificatii si apeducte, razboaie, uneltiri, victorii, înfrângeri si protectie divina.

Într-un cuvânt, Constantinopol. Orasul spiritului absolut, al miracolelor, al grandorii si al desavârsirii.

Comerciantii arabi si turci aduceau mirodenii, parfum, covoare, portelan si bijuterii, precum si articole din sticla. Italienii din orasele comerciale Amalfi, Bari, Genova, Pisa si Venetia veneau cu aur, cherestea si lâna. Rusii, care coborau pe Nipru si traversau Marea Neagra, aduceau ceara, chihlimbar, sabii si blanuri, iar bulgarii veneau încarcati cu in si miere.

Bravii negustori evrei aduceau mosc, aloe, camfor si scortisoara din China.

Aceste produse erau apoi vândute pe diversele piete din oras. Parfumul, spre exemplu, era comercializat în gherete ridicate în Augusteion, între Milion si Poarta de Bronz.

Dupa ce îsi vindeau marfa, negustorii puteau sa-si încarce navele cu produse cautate la ei în tara, atât dintre cele aduse de alti negustori straini, cât si dintre cele ce proveneau din Constantinopol.

Arabii erau în cautare de blanuri, care se vindeau la preturi ridicate în bazarurile de la Bagdad si Cairo, dar si de matasuri bizantine, desi lumea islamica dispunea de o înfloritoare industrie proprie a matasurilor.

Hainele din matase, migdalele, stafidele, cârmâzul si mirodeniile, mai cu seama piperul, scortisoara si sofranul reprezentau exporturile preferate de italieni, desi luau cu ei tot felul de alte lucruri, inclusiv câte o icoana furata.

Vindeau aceste marfuri cu profit enorm, la cele doua târguri anuale din Pavia.

Într-o zi, muncitorii care lucrau pe santier la Hagia Sofia au plecat la prânz si l-au lasat pe fiul sefului de echipa, în vârsta de paisprezece ani, ca sa pazeasca uneltele pe santierul ramas pustiu. În timp ce baiatul astepta cuminte, s-a pogorât deodata un înger si a întrebat de ce se oprise lucrul.

Auzind ca muncitorii erau în pauza de masa, vizitatorul nerabdator i-a zis baiatului sa dea fuga si sa-i aduca imediat înapoi. Baiatul s-a codit, deoarece promisese sa pazeasca uneltele.

Atunci, îngerul i-a facut promisiunea solemna ca nu se va misca din acel loc pâna ce el nu se va întoarce. Când seful de echipa si oamenii lui au primit mesajul adus de baiat cu respiratia întretaiata, l-au dus pe acesta imediat la împaratul Iustinian, care a dat ordin ca el sa nu se mai întoarca niciodata la catedrala.

În acest fel, Hagia Sofia avea sa aiba propriul ei pazitor pe vecie, deoarece îngerii nu-si calca niciodata promisiunile. Pe ghizi îi încânta de fiecare data sa indice locul, chiar la stânga altarului, unde se presupunea ca îngerul continua sa vegheze.

Autor

Jonathan Harris reviziteaza istoria Bizantului dintr-o perspectiva noua si poate nu întâmplator extrem de actuala.

Imperiul din rasaritul Europei a fost exceptional de longeviv.

qCare sa fie explicatia? – se întreaba istoricul englez. Peste Constantinopol au venit valuri de populatii, de multe ori puternice si agresive, cu armate capabile sa distruga orice împotrivire. si se pare ca solutia salvatoare a fost de cele mai multe ori abila transformare a dusmanilor în aliati si apoi integrarea lor în imperiu.

Autorul este profesor de istorie a Bizantului la University of London.