?n cartea lui despre Biserica Ortodoxa Rom?na, Cristian Vasile atinge multe subiecte delicate, ?n raspar cu modul de abordare al istoriografiei oficiale.

Autorul sustine ca puterea (pro)comunista nu a apelat ?ntotdeauna la forta si nu a subordonat Biserica doar prin presiuni, arestari si amenintari, ci si prin specularea unor ad?nci tensiuni si rivalitati din interiorul clerului.

Marea flexibilitate a conducerii PCR ?n politica religioasa s-a vadit ?nca din 1945, c?nd unii preoti si teologi epurati au ?nceput sa fie ?recuperati" si ulterior chiar folositi ca informatori.

E o realitate trista ca mai multi preoti au fost arestati sau anchetati din cauza denunturilor altor clerici. ?n timp ce planul comunist de supunere a Bisericii, care s-a conturat ?n anii 1947?1948, a fost coerent, dar si flexibil, lumea clerului a fost dezbinata. O firava solidaritate a preotimii din eparhii cu prelatii deveniti indezirabili pentru comunisti (cu mitropolitul Irineu al Moldovei, de pilda) nu a lipsit, dar a fost repede ?nabusita cu metode politienesti.

?n final, ajutat si de memoriile lui Petre Pandrea, Cristian Vasile ?ncearca sa desluseasca ?mprejurarile prigoanei declansate ?n anii '50 ?mpotriva manastirii Vladimiresti. Personajele luminoase ale cartii sunt doi prelati: patriarhul Nicodim si mitropolitul Irineu; dispari?ia lor ?n 1948 ? suspecta, dupa unele surse ? anunta o noua epoca.

?nsa cititorul se va ?nt?lni si cu personaje secundare, precum Arsenie Boca, Benedict Ghius, mari duhovnici ai ortodoxiei, sau cu ierarhi de azi: PF Sa Teoctist, IPS Antonie, IPS Bartolomeu si altii, care ?n urma cu 40?50 de ani erau doar tineri calugari sau diaconi.