Aventura gemenilor Călin şi Ilinca se petrece în vremea lui Mircea cel Bătrân, domnitorul Ţării Româneşti, care îşi avea cetatea de scaun la Curtea de Argeş.
Acolo se întâlnesc cu un alt Mircea, fiul potcovarului, de la care află imediat numele în căutarea cărora porniseră.
Însă, din dorinţa de-a descoperi mai multe despre bătălia de la Rovine, purtată împotriva turcilor, şi de a-şi ajuta noul prieten aflat la ananghie, cei doi rămân peste noapte.
Călin are prilejul să participe alături de ceilalţi băieţi la un ritual iniţiatic important, straja armelor, şi să asiste astfel la cea mai importantă zi din viaţa lui Mircea, cea a învestirii sale ca scutier.
Istoria povestită copiilor este o serie de romane care se adresează copiilor dornici să cunoască istoria ţării și legendele păstrate din bătrâni.
Fiecare carte are în centru figura unui personaj istoric sau legendar, în jurul căruia este construită întreaga atmosferă a epocii.
Seria își propune să familiarizeze copiii cu istoria României, invitându-i să petreacă o zi la curţile marilor voievozi și să descopere viaţa unui copil de vârsta lor din timpul lui Decebal, Vlad Ţepeș, Mircea cel Bătrân sau al Reginei Maria.
Aventuri pline de mistere se împletesc cu obiceiuri vechi, locuri emblematice din ţară, colinde, elemente ale portului tradiţional și chiar detalii despre jocuri de demult sau reţete ale unor deserturi străvechi.