Capcana unui compromis. Securitatea și arheologia 1947-1967

Poate că cititorii vor fi atrași, provocați chiar, de partea anecdotică a lucrării, vor căuta deci acțiunile și delațiunile din viața unui arheolog sau a altui arheolog.

Cu siguranță nu acesta a fost scopul lucrării Oanei Stănciulescu, pentru că aceasta încearcă de fapt să vadă interesul pe care regimul dictatorial comunist îl avea în manipularea și influențarea cercetării arhe­ologice și felul în care Securitatea ca unealtă a statului comunist opera în mod concret în sensul aplicării dis­pozițiilor conducerii statului.

De fapt, printr-o enormă muncă de cercetare a arhivelor Securității, autoarea încearcă să descopere pașii, mijloacele, argumentele și instrumentele prin care statul comunist și brațul său înarmat – Securitatea – doreau să influențeze cercetarea arheologică cu scopul ca rezultatele acesteia să fie cele pe care România comunistă și le dorea.

Vlad Nistor

"Am avut multe întâlniri cu tineri și am aflat că nu știu mai nimic despre fosta Securitate.

Nu se învață în școală.

Pe ultimele sondaje, Ceaușescu e un dictator bun. Le plac dictatorii, le plac autocrații și mă sperie foarte tare chestiunea asta.

Constat că, după treizeci de ani, nu avem o cifră oficială a morților din temnițe. Avem câteva instituții care ne spun cifre, dar oficial nu știm câți au murit în temnițele comuniste.

Nu avem o cifră oficială și clară a celor care au trecut prin temnițele politice.

Suntem singura țară din Europa care am avut o temniță de copii, patru ani de zile.

Nu ne-a interesat pe noi, ca societate, și asta mă miră foarte tare.

După treizeci de ani, nu avem un transfer total al dosarelor de la serviciile secrete.

Cred că iar este o premieră".

Stănciulescu Oana