Shangri-La. Frumusetea fara margini a Divinului
„Marius poseda însusirea de a accesa aceasta „memorie universala”, chiar într-un mod aparte.
El poarta în minte „amintirea” întregii istorii a Universului, pe care o vede ca pe o lunga desfasurare de imagini si idei, având sentimentul ca poate fi prezent, ca martor ocular, la oricare din evenimentele trecute.”
Prof. Dan Farcas„Marius Ghidel are experiente personale speciale, unele unice, precum si idei pe care nu le-am citit la nimeni altcineva.
Îmbinarea dintre experientele personale si învatatura spirituala desprinsa din ele mi se pare atuul lui Marius Ghidel si ceea ce îl face interesant, captivant, credibil si chiar special.
Mai mult, desi el se trezeste, pur si simplu, în lumi paralele, este capabil sa ne împartaseasca moduri în care putem si noi sa ajungem în ele.
Veti gasi în cartea lui Marius Ghidel o poveste fenomenala despre istoria spiritului si a fiintei umane, dar si modalitati concrete de a trai, de a fi, de a mânca, de a simti, de a va comporta cu lumea înconjuratoare, care au harul de a ne detasa de Ego, cauza fundamentala a distantei pe care am luat-o de Dumnezeul nostru si de fericirea în care existam, dar nu stim.
Când îl vom lasa pe Dumnezeu sa ne poarte prin viata si le vom permite celorlalti oameni sa traiasca asa cum aleg ei singuri, chiar daca nu e întotdeauna o fericire pentru noi, vom putea vedea spiritul si puterea lui aducându-ne fericirea, gratia, lumina, binecuvântarea si mijloacele necesare vietii.”
Maria Timuc
„Învatatura spirituala este chiar mesajul lui, este esenta trairilor sale, este – poate – sensul vietii sale, motivul pentru care experientele însele au existat.
Mesajul lui spiritual a aparut într-un târziu, dupa insistenta mea de a completa cartea, fara sa fi stiut ce lipsea. Simteam doar ca lipsea ceva. ?i numai dupa ce Marius Ghidel a venit si cu învataturile spirituale pe care le tinea ascunse, evident inconstient, am parcurs cartea în întregime, am corectat-o si am intrat cu adevarat în spiritul ei.”
Maria Timuc
„Lectura a fost ca o aventura pe Everest: uneori parea ca-mi taie respiratia peisajul frumos, uneori inedit, alteori surprinzator si fantastic, uneori plin de profunzimi si chiar de idei geniale, iar alteori ma opream din citit în încercarea de a întelege, de a accepta si a integra experientele tulburatoare ale autorului.
În acele momente ma cuprindeau dubiile, mintea proprie nu-mi permitea sa patrund în atmosfera acelei realitati careia nu-i gaseam noima, sprijin si reprezentare în propria mea lume.
Când se întâmpla astfel faceam o pauza de câteva zile pentru a merge mai departe cu lectura si corectura textului, în acelasi timp, dupa care simteam iarasi impulsul sa revin, ma trezeam din nou prinsa si surprinsa de simplitatea si, în acelasi timp, de complexitatea ce se ivea în fata ochilor mei.”
Maria Timuc
„Lumea este proiectia în afara a sufletului nostru. Ce ni se întâmpla, este ceea ce suntem noi în adânc. Este agresivitate în noi, asa va veni si din afara noastra. Este iubire, de ea vom avea parte.
Schimba-te în interior si lumea ta va lua forma interiorului tau. Întotdeauna. Scade egoul si lumea va fi fericita si frumoasa. Ea asteapta sa scape din strânsoarea conditiilor tale.
Puterea cu care te schimbi tu este puterea cu care vei schimba lumea. Totul depinde de tine, de victoria ta asupra ta însuti. Da-i drumul vietii! Las-o în pace sa faca ce vrea.
Daca te vei lega de ea ti se va opune. Nu te mai tine de nimic. Asta este fericirea. Noi o tintuim cu egoul nostru prin gânduri particulare si astfel o chinuim.
Când tu te eliberezi de egoism, atunci si lumea ta se elibereaza de egoism. Facându-ti tie cel mai mare bine si lumii îi faci cel mai mare bine, ca scapa din încorsetarea ta.
Pentru ca parerile tale îi influenteaza pe toti în spatiul simbolic. De aceea, o victorie asupra ta însuti elibereaza si lumea ta. ?i îti va multumi pentru asta. Va veni la picioarele tale. Ai sa vezi. ”
Marius Ghidel