Transformarea in sistem a mariajului dintre politica si stiinta are in Romania un an de nastere: 1970.

Este anul formarii la initiativa lui Ceausescu a Academiei de Stiinte Sociale si Politice.

Contrar aparentei de ordine cazona pe care regimul cauta sa o degaje, Romania ceausista, ca si Germania lui Hitler, era un stat dezorganizat. In absenta unei viziuni complexe de functionare a noului tip de stat imaginat de Ceausescu, dar si ca urmare a concentrarii totale a puterii in mainile acestuia, coridoarele puterii erau scena unor lupte acerbe intre diversele aripi ale nomenclaturii.

Stiinta de partid nu a facut exceptie. Policentrismul academic - existenta mai multor institutii cu atributii asemanatoare, unele create de Ceausescu (ASSP, Institutul de Studii Social-Politice al CC al PCR, Academia Stefan Gheorghiu) - fenomen tipic unui stat care functiona in baza 'indicatiilor' liderului, nu ascundea o deosebire fundamentala de vederi intre actorii sai.

Simbioza dintre activistul de partid si omul de stiinta reusise. In numai cativa ani de la inceputul reformelor ceausiste, nomenclatura de partid s-a umplut de academicieni si de profesori universitari cu specializari incerte si competente neverificate in afara forurilor de partid.

Sistemul avea la baza colaborarea dintre intelectualii afirmati in 'epoca Ceausescu' si 'constructorii' acesteia.

Primii confereau celei de-a doua categorii credibilitate stiintifica, in schimb, decidentii ceausismului le facilitau accesul extraordinar la resurse si inaintarea in ierarhiile institutionale.

Parazitarea reciproca era justificata printr-o gama foarte larga de pretexte, de la frica la simpla dorinta de a parveni.