Ce înseamna sa fii un lider bun - De ce este importanta inteligenta emotionala
Daniel Goleman se numara printre cei mai influenti zece autori care au scris despre lumea afacerilor, iar The Wall Street Journal l-a inclus în clasamentul celor mai marcanti zece gânditori preocupati de economie.
Volumul prezinta calatoria spirituala si profesionala a celor doi autori, precum si sfaturi practice atât pentru cei care vor sa înceapa sa mediteze, cât si pentru cei care au încercat deja câteva exercitii sau sunt deja experti.
Pasionati de meditatie si admiratori ai lui Dalai Lama, Daniel Goleman si Richard Davidson ... citeste mai departe
Avem un instinct al supravietuirii, dar, de asemenea, unul al altruismului.
Am fost învatati ca viata e o lupta, dar Natura favorizeaza mai degraba relatiile pozitive. Iar compasiunea vindeca într-un fel în care medicina înca nu o poate face.
Acestea, si multe altele, sunt vestile bune pe care ni le ... citeste mai departe
Cartea de fata, despre puterea inteligentei emotionale în leadership, este prima culegere cuprinzatoare în care Daniel Goleman îsi aduna descoperirile cheie în domeniu. Acest material este de natura sa sprijine dezvoltarea unui management performant si inovator.
Am adunat la un loc, rezumându-le într-o singura carte, esenta scrierilor mele din ultimii douazeci ... citeste mai departe
Autorul cartii Inteligenta emotionala revine în atentia publicului cu o perspectiva originala asupra uneia dintre resursele impropriu exploatate în ziua de azi: atentia, ca ingredient secret al performantei.
De peste 20 de ani, psihologul Daniel Goleman studiaza cele mai noi descoperiri din stiintele socio-umane (si nu numai).
Avem un instinct al supravietuirii, dar, de asemenea, unul al altruismului.
Am fost învatati ca viata e o lupta, dar Natura favorizeaza mai degraba relatiile pozitive. Iar compasiunea vindeca într-un fel în care medicina înca nu o poate face.
Acestea, si multe altele, sunt vestile bune pe care ni le ... citeste mai departe
Creierul și inteligența emoțională - Noi perspective
Care este legătura dintre creativitate, motivație, stres, empatie și neuroplasticitate și inteligența emoțională?
În ultimii ani, cunoştinţele despre bazele neurologice ale inteligenţei emoţionale s-au înmulţit considerabil datorită noilor studii din neuroştiinţe.
În această carte, Daniel Goleman reuneşte cele mai relevante informaţii despre dinamica neuronală care susţine ... citeste mai departe
Forta binelui sau Viziunea lui Dalai Lama pentru lumea de azi
În discursul lui Dalai Lama, argumentele stiintei sustin îndemnurile religiei – semn al unei gândiri logice si umaniste.
Vom gasi în aceste pagini câteva dintre povestile reale ale unor oameni care au pus în practica ideile sustinute de el, ca rezultat ... citeste mai departe