Casa cu flori de liliac. Povestea adevărată a unei prințese Ghika

Casa cu flori de liliac. Povestea adevărată a unei prințese Ghika

Rememorările Manuelei Ghika surprind o epocă în care imaginea încă nu era înșelătoare, propunând tabloul nuanțat al unei Românii din vremuri în care educația, politețea și generozitatea erau firești și rezistau eroic sub asaltul cruzimii și al absurdului ideologic, când umanitatea răzbătea în cele mai întunecate clipe.

Interlocutoarea Anei Iorga este o povestitoare cu un stil bine demarcat, foarte direct, și ale cărei observații sunt minuțioase, atente, pline de sensibilitate.

Episoadele de viață pe care le rememorează în prezența și impulsionată permanent de Ana Iorga sunt remarcabile, în mod paradoxal, tocmai prin aceea că în marea lor majoritate nu sunt ieșite din comun. Dimpotrivă, emană o caldă umanitate.

Manuela Ghika-Oroveanu este prințesă și urmașă de domnitori.

S-a născut într-un moment în care numele Ghika, educația, patriotismul și meritele familiei sale nu doar că nu mai erau valorizate, ci blamate și demonizate, iar reprezentanții ei erau reduși la tăcere.

Comuniștii i-au disprețuit pe descendenții familiilor boierești, le-au confiscat domeniile, le-au interzis accesul la studii superioare și la slujbe demne de educația lor.

Pe cei mai vocali și neconformi ideologic i-au aruncat în închisorile politice ale noului regim, atunci când nu i-au lichidat.

La sfârșitul anilor 1940, blazonul nu mai însemna prestigiu, istorie, tradiție și vechime, ci a fost transformat în motiv de persecuție și marginalizare.

Manuela Ghika venea astfel pe lume într-o realitate apăsătoare pentru membrii familiei ei, cu umilințe și neajunsuri.

Copilul, apoi adolescenta nu a simțit povara, ci iubirea cu care era înconjurată

Astăzi, ea nu poate povesti despre o societate relaxată și strălucitoare, amintirile fiindu-i mai degrabă despre oameni care își dădeau silința să supraviețuiască demn și cu seninătate în timpuri absurde, despre copilăria care nu ține cont de vremuri și despre dragostea care face totul nu doar suportabil, ci cu adevărat minunat.

Educația primită în familie a fost una frumoasă, cu multă iubire, lecții de istorie, modele corecte de conduită și reguli stricte, dar și cu libertăți grozave, care în deceniile ultime ale regimului comunist nu mai erau posibile.

Dispăruseră ori fuseseră nivelate generațiile care și-ar mai fi putut aminti de viața așezată pe reguli și bună-cuviință a vechiului regim.

Traseul Manuelei Ghika este unul palpitant și mărturia ei este valoroasă deoarece este o povestitoare remarcabilă.

Întâmplările personajelor din această carte sunt mai pasionante și mai folositoare decât sfaturile motivaționale moderne care promit să ne transforme în cele mai bune versiuni ale noastre.