Povestea ?ncepe (sau se sf?rseste) asa?

E coplesitor. Un numar de fete furioase care-ar putea umple un oras mare, holb?ndu-se la mine de parca as fi un criminal periculos. Stadionul e plin la ?ntreaga lui capacitate. Sute de mii de fete curioase, lipsite de compasiune, sau cel putin indiferente...

Si nu exista ochi umezi, ca sa nu mai vorbim de lacrimi. Nici cuvinte de protest. Nici batai din picioare. Nici pumni ridicati ?n semn de solidaritate.

De fapt, ?n timp ce ceasul numaratorii inverse licareste intermitent pe ecranele gigantice de la ambele capete ale stadionului, se pare ca asta o sa fie ultima noastra zi. ?l vad pe fratele meu, Whit, ?ntreb?ndu-se daca exista din asta o iesire de ultima clipa. O vad pe mama pl?ng?nd ?ncetisor pentru Whit si pentru mine.

?l vad pe tatal meu, cu silueta ?nalta g?rbovita de resemnare, z?mbindu-ne mie si fratelui meu ? ?ncerc?nd sa ne aduca aminte ca n-are niciun rost sa fim nefericiti ?n ultimele noastre clipe pe aceasta planeta.

Dar o iau prea repede. Mai sunt multe de povestit ?nainte sa ajung la amanuntele executiei noastre publice. Asadar, sa ne ?ntoarcem putin ?n urma...