„Literatura româna de expresie latina cunoaste, în chip surprinzator, doua lucrari dedicate în exclusivitate lumii turcesti, din doua perspective opuse, scrise în epoci asezate de o parte si de cealalta a momentului de akme, de maxima înflorire a Imperiului othman.

Georg Captivus este reversul Principelui Cantemir, aflat la Înalta Poarta într-o epoca ce-i permite sa scrie nu doar despre «marirea», ci si despre «decaderea» ei.

Georg este rob la Adrianopole pe când înca mai era capitala imperiului; Cantemir traieste la Constantinopole, ca ostatic princiar, din 1687 pâna în 1710, cu scurte întreruperi.

Cele doua decenii turcesti ale lui Cantemir par sa aiba putine în comun cu ale lui Georg. Scopul lucrarii e diferit, asa cum vadit diferite sunt instrumentele cercetarii, sursele bibliografice si martorii nemijlociti cu care intra în contact, abordarea si anvergura stiintifica, publicul caruia i se adreseaza, curiozitatea carturarului, stilul scriiturii si componenta teologica.

Imensa lucrare a lui Cantemir, cunoscuta si elogiata, Istoria maririi si decaderii Curtii othmane..., poate fi citita însa în paralel cu acest Tratat despre obiceiurile, ceremoniile si infamia turcilor: amândoua au de câstigat în nuantari si în profunzime, conturând deopotriva portretul unui neam si portretele celor doi autori, traitori vreme de douazeci de ani printre turci, despartiti de doua veacuri si jumatate de istorie, încheindu-si viata departe de lumea pe care o descrisesera, dar si de tinuturile natale.“

(Ioana Costa)

„Este surprinzator ca istoricii români, începând cu Nicolae Iorga, nu au folosit acest text important si original, în timp ce cercetatorii occidentali, germani si maghiari, dar si italieni sau britanici, îl citeaza în numeroase lucrari, încercând sa-i desluseasca misterele unor aluzii si mesaje secrete.

Prin aceasta editie, un text esential devine accesibil atât pentru cercetatorii diverselor discipline, de la turcologie la teologie, cât si pentru toti cititorii interesati.

Tratatul lui George de Ungaria este nu numai o «rafuiala» teologica cu isla¬mul, ci si o inestimabila sursa de informatii despre Turcia secolului al XV-lea si totodata o interesanta marturie a unui tânar transilvanean smuls din mediul crestinismului medieval si stramutat într-un mediu cultural si religios strain.“

(Constantin Erbiceanu)

Ilustratia copertei: Urcarea pe tron a sultanului Mahomed II la Edirne în 1451 (miniatura dintr-un manuscris de la 1584; pictor otoman anonim)