Terapia Imago. Stiinta relatiilor
Terapia relațională imago a fost gândită și dezvoltată de dr. Harville Hendrix și completată de soția lui, dr. Helen LaKelly Hunt, la sfârșitul anilor 1970. Ambii trecuseră printr-un divorț anterior și doreau să înțeleagă eșecul relațiilor lor.
Terapia imago a fost dezvoltată special pentru înțelegerea și vindecarea relațiilor. Unele dintre problemele cu care terapia imago vă poate ajuta includ: provocări de comunicare, conflicte recurente, sentimente de deconectare, lipsa intimității, infidelitate.
O mare parte din procesul imago este dedicat identificării traumelor din copilăria timpurie, care își pun amprenta pe modul în care comunicăm, ne comportăm și reacționăm în relațiile adulte.
Scopul terapiei imago este acela de a transforma conflictul în oportunitatea de a avea o relație mai solidă și mai fericită.
Cei doi parteneri de cuplu învață să se vindece personal, cât și unul pe celălalt. În urma acestui proces, ei devin mai sănătoși psihic, mai vitali, iar relația lor se intensifică și pozitivează.
Elementul-cheie al terapiei imago este dialogul conștient (un proces structurat de comunicare, format din trei pași: oglindirea mesajelor rostite de emițător, validarea acestora de către receptor și transmiterea empatiei față de emițător).
Teoria imago este o teorie integrativă, creatorul modelului de gândire imago, Harville Hendrix, preluând o serie de concepte, elemente și explicații din alte modele de gândire (teoria sistemică, teoria psihanalitică, teoria Gestalt, teoria umanistă, teoria jungiană, teoria cognitiv-comportamentală, teoria relație-obiect, psihodrama, teoriile despre dezvoltarea și funcționarea creierului uman) și îmbinându-le cu o viziune inovatoare și pragmatică.
Datorită acestor componente, teoria imago este o forță intensă de metamorfoză psihologică și relațională. În imago, vindecarea implică recunoașterea traumelor de dezvoltare din copilărie și asumarea responsabilității de a trăi o viață conștientă.
„Dacă ai nevoie să înțelegi ce implică o relație de cuplu, dacă ai nevoie să-ți vindeci relația de cuplu sau dacă ești în căutarea celei mai ample științe despre intimitatea în cuplu – această carte este pentru tine!
Am citit zeci de cărți despre știința relațiilor, iar aceasta le depășește pe toate, fără nicio îndoială!
Sincer, aceasta este biblia terapiei de cuplu în secolul XXI.“
— Gáspár György, psiholog, autorul cărții Suflete de sticlă
„Este cartea fundamentală a terapiei relaționale imago, o metodă extrem de puternică de terapie pentru cuplu și familie. Scrisă chiar de creatorii acestei excepționale metode de tratament, este sinteza autorității în domeniu. Este o carte absolut necesară în biblioteca terapeuților de cuplu și familie. Cumpărați-o!“
— John M. Gottman, autorul cărții Infidelitatea
„Sintetizând zeci de ani de explorare profesională și personală a ceea ce contribuie la o relație romantică sănătoasă și vibrantă, Helen LaKelly Hunt și Harville Hendrix au creat o lucrare magnifică, cu înțelepciune practică și perspective solide din punct de vedere științific asupra a ceea ce se întâmplă în «spațiul dintre» doi indivizi. În această carte veți descoperi o strategie bogată pentru a oferi cuplurilor o modalitate de a se elibera de legăturile adesea ascunse care pot împiedica metamorfozarea lui «eu» în «noi».
Edificatoare și practică, strategia imago este în concordanță cu constatările cercetărilor despre atașament, conform cărora înțelegerea istoriei familiei noastre este cea mai bună modalitate de a ne asigura relații pline de satisfacții în viitor.“
— Daniel J. Siegel, autorul cărții Mintea