Un tata (Gabriel Liiceanu) îi scrie, înaintea unei operatii dificile, fiului sau. Expeditorul e în America, iar destinatarul, în Japonia.
Dupa operatie, scrisorile continua sa se înlantuie. Se agata mai întâi „ca iedera" de orice le iese în cale, apoi, dupa întoarcerea acasa a tatalui, devin confesiuni pe cele mai delicate subiecte: cum e cu „celalalt sex", ce cautam într-o lume în care parem destinati fericirii?
Protagonista scrisorilor este mai întâi inima, în toate ipostazele ei: inima de tata, inima de îndragostit, inima de discipol, cea de fiu, cea de om obisnuit, plin de griji, si chiar inima-inima, personajul-vedeta al anatomiei noastre, care se poate îmbolnavii.
O întreaga geografie afectiva, creata dupa capriciile memoriei, se ascunde în plicul încapator al acestei carti: scene americane, scene din Heidelberg, un dans cu urmari nebanuite, scene din casa copilariei, adresa mitica „Dr. Lister 69", flash-uri din anii ’50 si fleacurile vietii de zi cu zi. Dar si gândurile abstracte, sistematizate, care se datoreaza „riscului de a avea un tata filozof".
Din cele saisprezece scrisori se contureaza o viata si un cod. Sub protectia distantei si-a conventiei epistolare, Gabriel Liiceanu gaseste prilejul sa fie sincer, vulnerabil de sincer uneori, sa-si aminteasca, sa povesteasca, sa cada pe gânduri, sa se lase întrebat si sa ne raspunda. Pentru ca, acceptând pactul propus de autor, fiecare cititor se transforma în „fiul" din titlu.
,,Dragul meu, când, în urma cu mai bine de un an, ti-am scris prima scrisoare din sejurul meu american, nu stiam daca vor mai urma si altele. Totul a început modest, cu o calatorie si o poveste „chirurgicala" a inimii mele. Dar, odata calatoria încheiata, povestea nu s-a mai putut opri si a devenit, amplificându-se, o poveste de inima pur si simplu. Pe masura ce se nastea, „aerul" ei era tot mai greu de definit. Tot timpul cautam „ceva" – fara sa pot spune ce anume (un gând decisiv? un pericol pe care voiam sa ti-l semnalez? mirajul unei vârste?) – ceva pe care tineam mortis sa ti-l las dupa ce l-as fi gasit cotrobaind prin cotloanele vietii mele. Pe urma, tot scriind, am descoperit ca sunt atâtea lucruri pe care as fi vrut sa ti le spun si atâtea la care îmi cereai imperios un raspuns...'' (Gabriel Liiceanu)
