Ultimul volum antum al lui N. Steinhardt
Pus sub semnul unui citat ilustrativ din Cioran („Critica este un contrasens: se cuvine sa citim nu pentru a-i intelege pe ceilalti, ci pentru a ne intelege pe noi insine”), volumul apare intr-o prima editie in 1988, bucurindu-l pe cel care devenise intre timp monahul Nicolae Delarohia si care dorise mult sa isi vada retiparite in timpul vietii textele aparute in Revista Fundatiilor Regale, dar si mihnindu-l din pricina interventiilor cenzurii.
Prima parte reuneste articole si eseuri publicate de N. Steinhardt in prestigioasa Revista a Fundatiiilor Regale (al carei colaborator a fost in anii 1936-1939 si 1945-1947), dar si in paginile unor periodice precum Revista burgheza, Universul literar si Libertatea.
A doua parte cuprinde texte aparute in diverse reviste si carti dupa revenirea sa, la indemnul prietenilor, in viata literara.
„Volumul Prin altii spre sine a iesit de sub tipar in luna noiembrie a anului 1988, intr-o forma diferita de cea gindita si dorita de N. Steinhardt.
Doua dactilograme aflate in Arhiva Manastirii Rohia ne fac cunoscute atit structura si continutul volumului conceput de Steinhardt, cit si, implicit, zbaterile acestuia pentru a-si impune viziunea asupra antologiei pe care o dorea un adevarat opus magnum.
Critica lui Steinhardt nu este cunoscuta suficient nici astazi, lucru explicabil daca avem in vedere risipirea textelor sale prin reviste – unele greu accesibile – si numarul mare de eseuri.
Ea poarta amprenta personalitatii complexe si paradoxale a autorului, fiind dificil de incadrat, intrucit sta mai degraba «la marginea canonului», dupa expresia lui Gheorghe Grigurcu.
Hedonismul lecturii se corela perfect la el cu hedonismul scrierii.”
(Florian Roatis)
