La ora 23.00, silueta firava a Mariei Tanase îsi facea aparitia pe usa din fundul salii, îmbracata într-o rochie înflorata, având prinse la piept, în deschizatura sânilor, câteva garoafe albe.

Pe neasteptate, rumoarea se sfârsea, atmosfera devenind o liniste de catedrala.

Clientii lasau jenati tacâmurile deoparte, pe lânga farfurii, iar chelnerii ramâneau nemiscati, rânduiti lânga perete, cu gura cascata.

Asa era de fiecare data.

Din respect si admiratie, chiar si într-un restaurant nimeni nu îndraznea sa vorbeasca peste vocea ei, cum se întâmpla de obicei când cântau alti artisti.

Iar daca acest lucru totusi se petrecea, Maria se uita semeata la cei neaveniti, luând o pozitie grava si intuindu-i cu ochii ei verzi, pâna când se asternea tacerea.

Abia atunci îsi îndrepta privirea catre orchestra, careia îi schita un semn discret. Închizând ochii si strângând microfonul în brate, începea sa cânte leganându-se usor.