„Infernul in traducerea lui Marian Papahagi aduce la lumina una dintre acele «urme», sau «semne», de poezie si traditie literara ce pot fi trezite de textul dantesc in memoria culturala a cititorului, punand in dialog originalul cu limba «noua» care il gazduieste.

Versiunea de fata ne arata, in felul acesta, ca traducerea poate deveni cu adevarat o «talmacire» (dupa cum ne aminteste Irina Papahagi, in Prefata ei, ca ii placea lui Marian Papahagi sa spuna), adica o operatiune hermeneutica, de interpretare, care stabileste o «relatie vie» intre original si textul «nou».

Aceasta poate reda viata – dupa cum afirma Walter Benjamin – acelor semnificatii latente ale originalului care ies la lumina doar prin contactul cu potentialul semantic al unei alte limbi, astfel incat intalnirea textului original cu noua limba ajunge sa fie chiar una dintre fortele vitale ce garanteaza «supravietuirea» marilor opere clasice in cultura tuturor timpurilor.“ - Mira Mocan

Despre opera de capatâi a lui Dante, Voltaire scria ca „se va bucura de o faima nemuritoare, pentru ca nimeni nu o citeste“, dar previziunea lui a fost, din fericire, dezmintita de istorie.

„Divina Comedie“ descrie calatoria imaginara a lui Dante, din negura Infernului pâna în splendoarea Paradisului, unde poetul ajunge calauzit de Virgiliu si de Beatrice, femeia pe care o iubeste din adolescenta.

Rafinând însa acest prim nivel al interpretarii, putem spune ca Dante surprinde alegoric drumul sufletului spre Dumnezeu, inspirându-se din mitologia greco-latina, din imaginarul popular medieval, dar si din învataturile lui Toma D'Aquino.

Deopotriva simbolic, profetic si filosofic, poemul „Divina Comedie“ ramâne un monument al literaturii occidentale, îmbogatindu-se cu noi si noi sensuri la fiecare lectura.