Cum să începi - Fă ceva care conteazăAceastă carte este pentru tine dacă:
● ești ambițios, dar simți că nu ți s-a dat niciodată permisiunea să cauți și să încerci tot ce e posibil pentru tine;
● ai avut anumite realizări în carieră și acum e timpul „să urci cel de-al doilea munte” și să te gândești la ce lași în urmă;
● ești nemulțumit de modul în care funcționează lucrurile și vrei să schimbi în bine partea ta de lume;
● ești coach și vrei să-ți susții clienții, ca să fie extraordinari și să facă lucruri extraordinare;
● ești la începutul vieții de adult și ești pregătit să trăiești o viață plină de semnificație și de impact;
● ești gata să începi și să faci lucruri care contează.
Acesta este ghidul tău practic pentru a-ți găsi atenția și curajul să-ți stabilești un Obiectiv Care Să Merite: unul care să te entuziasmeze, să te forțeze să crești și să servească un scop mai înalt, fiind palpitant, important și intimidant.
Cu umorul, compasiunea și claritatea caracteristice lui Michael, vei parcurge un proces testat și verificat pentru:
● a-ți găsi și a-ți consolida cel mai bun Obiectiv Care Să Merite;
● a-ți clarifica angajamentul, ca să știi ce te așteaptă;
● a dezvolta resursele necesare ca să treci pragul, ca să nu călătorești singur;
● a crea avânt, progres și impact.
Nu regreta o viață trăită pe jumătate. Folosește această carte ca să începi să faci ceva care contează.
DEBLOCHEAZĂ-ȚI SPLENDOAREA LUCRÂND LA PROBLEMELE DIFICILE
FII AMBIȚIOS pentru tine însuți și pentru lumea întreagă. Folosește procesul Cum să începi pentru a stabili și a atinge Obiectivele Care Să Merite.
CEVA PALPITANT, IMPORTANT ȘI INTIMIDANT.
Puternică, magică și captivantă.
— SETH GODIN, autorul cărților Triburi, Sparge tiparele și Asta înseamnă marketing
Teribil de sinceră, amuzantă, minunată, vulnerabilă și, în cele din urmă, peste măsură de utilă.
— JULIE LYTHCOTT-HAIMS, autoarea bestsellerului Cum să crești un adult
Direct, proaspăt, exprimat într-o manieră de multe ori amuzantă, modul pe care ni-l propune Michael Bungay-Stanier de a ne uita la obiective, scopuri și la propriul fel de a ne mobiliza resursele e o soluție perfect adaptată lumii actuale, care merită pe deplin să fie însușită, testată, aplicată! Pe mine m-a cucerit!
— Madi Rădulescu, MCC, MBA, Managing Partner MMM Consulting