Jurnalul Parintelui Sofian Boghiu
Un jurnal provenit din lumea bisericeasca - mai mult chiar, din cea monahala - acoperind o perioada istorica domninata de "tacerea" impusa de un regim potrivnic.
Parintele Sofian apartine generatiei de oameni duhovnicesti si biseriocesti care au trecut prin temnitele comuniste.
Surpriza este cu atat mai mare cu cat acest jurnal se datoreaza unui mare, dar smerit, duhovnic, care iubea nespus tacerea si nearatarea si evita sa vorbeasca despre ceilalti si cu atat mai mult sa-i judece.
Extras:
5 aprilie 1978
Sunt din nou in Siria. Am terminat de trecut prin toate vamile.
La vamile pamantesti este bine sa n-ai mult bagaj, mai ales sa n-ai ceea ce nu este bine primit in cealalta tara!
Si este foarte util sa ai pe cineva care sa mijloceasca si sa te ajute sa treci fara greutate, spunand ca nu ai nimic nepermis asupra ta.
Ceva asemanator cred ca se va intampla cu fiecare din noi cand vom strabate vamile vazduhului si cand vom avea de trecut prin ‘poarta cea stramta’. Dumnezeu sa Se milostiveasca de noi!
Octombrie 1993
Am fost la Fundeni, sa-l spovedesc pe Parintele Dumitru Staniloae. Este foarte lucid si memoria l-a ajutat foarte mult. A insistat foarte mult asupra anilor tineretii, casatoria si urmarile ei. Regreta ca nu s-a facut calugar. Are o mare cainta pentru pacate.
Dumnezeu l-a ajutat sa se mentina într-o smerenie adânca. Mi-a povestit ca dupa fiecare mare succes carturaresc, aparea o grea suferinta în familie. L-am împartasit. Se bucura nespus.
Sta mereu cu fata în sus. Are dureri grozave. Doctorii l-au deschis sa-l opereze si l-au închis la loc: era cancer. Viseaza mereu lume multa în jurul lui, cerându-i Sfânta Împartasanie. El se apara spunându-le ca nu are cele de trebuinta. N-a spus niciun cuvânt despre munca lui uriasa, decât o mica nadejde ca Dumnezeu îi va ierta macar o parte din pacate.
